Achiziția unui apartament este un pas important în viața fiecărui om, iar consumul de timp și energie implicat este unul semnificativ. De aceea trebuie să ai grijă ca aceste eforturi să merite și să conducă la rezultate de care să fii mulțumit pe termen lung. Fii atent la detaliile financiare!
Planifică totul în avans și ia-ți o marjă de eroare
Dacă îți propui să cumperi un apartament cu ajutorul unui credit, trebuie să fii conștient că formalitățile obținerii sumei necesare ar putea să dureze o vreme. Stabilește un buget care să ia în calcul atât costul de achiziție, cât și cheltuielile cu taxele, comisioanele ori costurile legate de modernizare. Atunci când întocmești bugetul, trebuie să ții cont și de veniturile pe care le înregistrezi și de alți bani pe care i-ai putea avea la dispoziție. Dacă dorești să obții un credit, pe lângă analiza prealabilă a condițiilor de obținere a creditului ipotecar, este important să te asiguri că acesta este suportabil pentru tine. Totodată, este de preferat să îți iei o marjă de eroare și să creezi și un fond pentru cheltuieli neprevăzute.
Fii rațional
Chiar dacă latura emoțională și preferințele estetice pot foarte ușor să ajungă să te domine, atunci când ești în căutarea unui apartament trebuie să încerci să rămâi echilibrat și concentrat pe aspectele care contează. Aparențele pot să te înșele cu ușurință, însă ceea ce trebuie să ai în vedere este reprezentat de calitatea și oportunitatea imobilului pe care îl vei achiziționa. Altfel, riști să fii nevoit mai târziu să acoperi cheltuieli foarte mari, pe care nu le-ai luat inițial în calcul. Înainte de a trage concluzii cu privire la o locuință, asigură-te că apelezi la ajutorul specialiștilor care o pot evalua în mod obiectiv și realist.
Atenție la cheltuielile de întreținere
Costurile implicate de un apartament nu se rezumă numai la prețul pe care îl vei plăti pentru a achiziționa imobilul. Întreținerea locuinței poate fi mai mult sau mai puțin costisitoare în funcție de caracteristicile acesteia. Trebuie să iei în calcul și viitoarele cheltuieli legate de încălzirea sau răcirea apartamentului, curățenia și utilitățile de pe scară, dar și taxele și impozitele pe care ar trebui să le plătești după ce devii proprietar. Fiecare cheltuială contează și costurile diferă în funcție de apartament.
Verifică situația locului de parcare
În condițiile unui trafic tot mai aglomerat în toată țara, locul de parcare a devenit esențial. În special dacă achiziționezi un imobil aflat într-un oraș mare, locul de parcare este imperios necesar, iar unele apartamente vin la pachet cu unul. Există și proprietari de apartamente care nu au avut nevoie de loc de parcare, caz în care va trebui să încerci să obții singur unul de la primărie.
Planifică-ți pașii, alege chibzuit și ia în calcul cheltuielile ulterioare achiziției apartamentului.