Siguranța este principala valoare după care TotalEnergies Marketing Romania se ghidează în activitatea de zi cu zi. De la siguranța la locul de muncă, transportul mărfurilor sale în condiții de siguranță și siguranța rutieră, fiecare dintre aceste principii au la bază dorința Companiei de a crea o cultură a siguranței pentru angajați și pentru comunitățile locale din care face parte.
În data de 28 aprilie 2023, echipele TotalEnergies Marketing Romania din București și Cristian, Brașov, au marcat Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă prin activități și workshopuri specifice, alături de reprezentanții filialei AS24.
Cu o experiență vastă în cadrul Companiei, cu focus pe îmbunătățirea reglementărilor de siguranță și mediu, reprezentanții HSQ au dezvoltat împreună cu echipele locale workshop-uri cu tema „Riscul Tehnologic – identificarea pericolelor în munca de zi cu zi”.
„Deoarece industria în care activăm nu poate fi niciodată complet lipsită de riscuri, siguranța este piatra de temelie a eficienței noastre operaționale. De asemenea, siguranța este fundamentul angajamentului nostru colectiv de a opera în mod durabil și de a stabili relații bazate pe încredere în comunitățile din care facem parte” a declarat Didier Grimault, Director General TotalEnergies Marketing Romania.
„Întreaga echipă TotalEnergies Marketing Romania conștientizează că pentru a susține performanța de zero accidente la locul de muncă, trebuie să îmbunătățim constant modelul de gestionare a riscurilor în activitatea noastră de zi cu zi.” a adăugat Cătălin Cindea, Director HSEQ TotalEnergies Marketing Romania.
Workshop-ul TotalEnergies Marketing România cu tema „Riscul Tehnologic – identificarea pericolelor în munca de zi cu zi” a vizat pregătirea angajaților în a identifica și evalua riscurile și pericolele tehnologice din mediul de lucru. Participanții au învățat cum să identifice aceste pericole și să ia măsuri preventive, numite bariere, pentru a minimiza riscurile, dar și cum să testeze aceste bariere preventive pentru a se asigura că sunt eficiente. Au fost discutate și modalitățile prin care trebuie gestionate situațiile de urgență pentru a asigura siguranța și sănătatea tuturor angajaților.
Angajamentul TotalEnergies Marketing Romania față de siguranța și sănătatea în muncă este susținut de inițiativele și evenimentele organizate în acest sens, cu ocazia Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă. Aceste acțiuni reprezintă un exemplu de bună practică în promovarea siguranței și sănătății în muncă, reflectând misiunea TotalEnergies de a opera în mod responsabil și durabil, în beneficiul angajaților și comunităților locale.
***
Despre TotalEnergies
TotalEnergies este o companie globală multi-energie care produce și comercializează energie: petrol și biocombustibili, gaze naturale și gaze verzi, surse regenerabile și electricitate. Cei 105.000 de angajați ai noștri sunt dedicați unei energii care este din ce în ce mai accesibilă, mai curată, mai fiabilă și mai accesibilă pentru cât mai mulți oameni. Activă în peste 130 de țări, TotalEnergies pune dezvoltarea durabilă în centrul proiectelor și operațiunilor sale pentru a contribui la bunăstarea oamenilor.
Despre TotalEnergies Marketing Romania
TotalEnergies Marketing Romania gestionează patru linii de activitate: lubrifianți, AdBlue bitum și fluide speciale, biroul comercial in Bucuresti, fabrica de productie lubrifianti in Cristian – Brasov, depozit de stocare bitum in Ozun-Covasna. TotalEnergies Marketing România pune dezvoltarea durabilă în centrul proiectelor și operațiunilor sale pentru a contribui la bunăstarea oamenilor.