Tot ce trebuie să ştii dacă ai nevoie de un certificat energetic

Tranzacţiile imobiliare nu se pot încheia fără prezentarea unui certificat energetic valabil.

Mulţi dintre proprietarii de imobile află abia atunci când vor să vândă sau să închirieze o locuinţă despre acest document.

Pe de altă parte, noţiunea de performanţă energetică nu ne este la fel de străină, fiind cunoscută de la electrocasnice.

Clase de performanță energetică

Principiul este simplu și asemănător și pentru clădiri, clasele energetice sunt notate cu litere de la A la G, iar clasa A este cea mai bună din punct de vedere al performanței energetice.

Cu cât clădirile sunt încadrate într-o clasă energetică mai bună, cu atât consumul pentru obţinerea unui confort interior optim este mai mic.

Potrivit legii, certificatul de performanţă energetică este necesar atât la tranzacţiile imobiliare, cât şi la recepţia finală a unei clădiri noi şi revine în sarcina proprietarului/dezvoltatorului obţinerea acestuia.

Documentul are caracter informativ şi atestă performanța energetică a unei clădiri.

Acesta cuprinde detaliate caracteristicile construcţiei şi ale instalaţiilor aferente (încălzire, climatizare, apă caldă, ventilare mecanică, iluminat artificial).

Auditori energetici atestați

Auditorul va comunica solicitantului care sunt documentele necesare.

În plus, specialistul atestat va face o vizită la faţa locului pentru a culege numeroase date:

  • starea faţadei;

  • orientarea cardinală;

  • prezența subsolului;

  • prezența podului sau a mansardei;

  • starea balcoanelor;

  • izolaţia şi grosimea pereţilor, dar şi materialele din care sunt construiţi;

  • numărul punctelor de apă;

  • centrală şi tipul caloriferelor;

  • existenţa apometrelor şi repartitoarelor etc.

După ce expertul calculează consumul mediu anual pentru încălzire, climatizare, ventilare, apă caldă şi iluminat artificial, imobilul evaluat este încadrat pe baza datelor într-o clasă energetică, primind şi o notă energetică.

Clasa A este cea mai bună, cu un consum de până la 125 de kWh/m2/an, iar clasa G cea mai neperformantă, cu consumuri mai mari de 820 kWh/m2/an.

Alte informații despre certificatul de performanță energetică

Clasificarea se face în funcţie de consumul total de energie al clădirii, estimat printr-un calcul după o metodologie specifică.

Ulterior, va fi eliberat certificatul energetic, cu o valabilitate de 10 ani, în cazul în care imobilul nu va trece printr-o operaţiune amplă de renovare.

Eliberarea documentului nu are preţ fix, acesta depinzând în funcţie de tipul construcţiei, dar şi de mărime.

Costul total şi timpul necesar eliberării vor fi comunicate de către auditor.

Cei care îşi doresc să afle mai multe informaţii cu privire la legislaţia care reglementează acest domeniu pot consulta Legea 372/2005 republicată, Legea nr.159/2013, care modifică şi completează Legea nr. 372/2005 şi Ordonanţa nr. 16/2016 a Guvernului României pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.