Hernia de disc se referă la o problema legată de unul sau mai multe discuri care se află între vertebrele coloanei. Un astfel de disc este alcătuit dintr-un nucleu gelatinos învelit într-un strat extern mai rezistent. Hernia de disc înseamnă ruperea acelui înveliș și expulzarea conținutului gelatinos. Aceasta poate să apară în orice zonă a coloanei vertebrale și poate irita nervii din apropiere, fapt ce are drept consecință, în unele cazuri, durere, amorțeală sau slăbiciunea unui membru superior sau inferior, în funcție de zona afectată.
Înaintarea în vârstă reprezintă unul dintre principalii factori de risc care pot duce la apariția herniei de disc, însă există și alți factori – ridicarea constantă de greutăți, fumatul și stilul de viață sedentar – care pot crește riscul de apariție a acestei afecțiuni. În ceea ce privește simptomele, însă, există cazuri când acestea lipsesc, dar şi situaţii în care devin severe sau chiar debilitante.
Simptomele herniei de disc
În cazul în care există simptome, tipul acestora depinde de cele mai multe ori de zona în care a apărut hernia de disc. Simptomul cel mai frecvent întâlnit în cazul acestei afecțiuni este sciatica.
Alte simptome care pot rezulta în urma unei hernii de disc includ:
- Dureri lombare;
- Dureri ale membrelor inferioare sau superioare;
- Furnicături sau senzația de amorțeală a unui braț sau picior;
- Slăbiciune musculară;
- Durere în zona centrală a spatelui, gâtului sau umerilor.
În cazurile când hernia este extrem de mare, durerea se simte în ambele extremități.
Alte simptome, mai rare, dar care pot semnala prezența unei complicații mai severe pot fi incontinența sau tulburările intestinale. Acestea sunt cauzate de sindromul cozii de cal sau cauda equina, o complicație care necesită intervenție medicala imediată.
Tratamentele disponibile pentru hernia de disc
În funcție de severitatea simptomelor, tratamentul herniei de disc poate include kinetoterapie, antiinflamatoare, medicamente pentru relaxarea mușchilor sau ameliorarea durerii, tratament injectabil sau tratament chirurgical.
Tratament nechirurgical
Majoritatea persoanelor poate ameliora simptomele prin efectuarea unor exerciții special concepute de către un kinetoterapeut pentru a întinde și întări mușchii spatelui și a zonei afectate. Dacă hernia de disc nu răspunde bine la combinația de kinetoterapie cu medicamente și simptomele nu se ameliorează în primele șase săptămâni de tratament, atunci medicul poate recomanda tratament chirurgical.
Tratament chirurgical
În cazul tratamentului chirurgical, specialistul poate recomanda chirurgia spinală minim invazivă. În acest caz, medicul va utiliza un microscop sau endoscop, incizia fiind de mici dimensiuni și realizată exact în zona afectată. Chirurgia minim invazivă este folosită, deseori, datorită multiplelor beneficii pe care le oferă cum ar fi:
- Reducerea riscului de apariție a anumitor complicații;
- Reducerea timpului de internare, unele cazuri putând fi externate chiar în aceeași zi;
- Probleme cosmetice minime, cicatricile fiind de mici dimensiuni datorită inciziilor care pot fi, de multe ori, de mărimea unei monede.
În cazul herniei de disc, înlăturarea porțiunii proeminente a discului pare a fi metoda cea mai utilizată a tratamentului chirurgical. În funcție de caz, se mai poate apela și la înlocuirea discului cu unul artificial.