Avansarea tehnologiei în domeniul telefoanelor mobile a făcut din acestea dispozitive fără de care nu ne imaginăm viața. De asemenea valoarea lor a crescut pe măsura ce funcțiile lor s-au diversificat. Acum avem telefoane mobile capabile să rivalizeze cu laptopurile, care fac fotografii de înaltă finețe și care te țin conectat cu tot ceea ce este important pentru tine.
Așa că toată lumea are un smartphone în zilele noastre, ceea ce chiar are sens dacă se ține cont de toate beneficiile pe care un telefon le poate aduce unei persoane. Oamenii pot petrece ore întregi personalizându-și telefonul sau descărcând aplicații ori jocuri, dar pot ignora siguranța și protecția smartphone-ului. Iar studiile arată exact acest fapt, căci doar în Statele Unite, americanii au cheltuit 10,7 miliarde de dolari pe iPhone-uri deteriorate. Și acesta este doar un singur tip de telefon.
Din fericire pentru toată lumea, există acele carcase și huse telefon care au rolul de a proteja telefoanele, iar în cele ce urmează vei afla care sunt cele 4 sfaturi care te vor ajuta să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine.
Alege huse și folii împotriva zgârieturilor și fisurilor
Cele mai comune daune pe care le poate suferi telefonul tău sunt zgârieturile și fisurile. Iar aceste probleme ajung, de obicei, să fie ceva cu care proprietarul telefonului trăiește, doar pentru că achiziționarea unui telefon nou este destul de costisitoare. Un sondaj arată că aproximativ 48% din toți proprietarii de telefoane au telefoane deteriorate.
Acesta este și motivul pentru care trebuie să te asiguri că vei alege o husă sau o carcasă profesională, precum și protecție pentru ecran. Iar acestea sunt lucrurile pe care, de regulă, generația tânără ar trebui să le ia în calcul, căci ei sunt printre cei mai frecvenți utilizatori de telefoane care au telefoanele distruse. Totuși, protejarea ecranului cu folii telefon este ceva important, de luat în seamă pentru orice proprietar de telefon.
Huse și carcase antișoc
Asigură-te că, indiferent cât de accesibilă este husa sau carcasa aleasă pentru telefonul tău, aceasta va fi un model cu margini rezistente la șocuri. Aceste margini ar trebui să poată proteja telefonul în cazul în care este scăpat, căci este unul dintre cele mai frecvente accidente în cazul proprietarilor de telefoane. Atunci când un telefon este scăpat, acest lucru poate duce atât la fisurarea acestuia, cât și la deteriorarea lui, astfel încât să necesite reparații costisitoare.
Specialiștii menționează că, cel mai adesea, telefonul este scăpat din mână datorită neatenției, iar o husă sau o carcasă care protejează telefonul are de obicei o suprafață care ajută la creșterea aderenței, ceea ce este o caracteristică bună pe care trebuie să o cauți atunci când alegi asemenea accesorii de protecție.
Huse care să nu cotribuie la supraîncălzire
O problemă cu care se pot confrunta anumite modele de telefoane este posibilitatea supraîncălzirii. Telefoanele sunt foarte rar închise și, de obicei, sunt ținute în majoritatea timpului în buzunarele pantalonilor sau în poșete. Telefoanele sunt create pentru a rezista la o anumită căldură, dar asta nu înseamnă că temperaturile ridicate de afară sau căldura emanată de alte dispozitive nu au efecte negative asupra acestora.
Acesta este și motivul pentru care unele persoane caută modele de huse și carcase profesionale care pot proteja împotriva supraîncălzirii. Iar acest lucru are o și mai mare importanță, căci telefoanele moderne sunt mult mai subțiri, astfel că protecția este din ce în ce mai necesară. Totuși, aceste huse și carcase trebuie să permită manevrarea cât mai ușoară a telefonului.
Huse care să protejeze telefonul de apă
O problemă comună cu care se confruntă utilizatorii de telefoane se datorează în mare parte apei. Mulți oameni își folosesc telefoanele în baie, ceea ce are sens. Însă, mulți reușesc să își distrugă telefonul fie pentru că acesta a fost scăpat în toaletă, în cada plină cu apă sau în chiuvetă. Astfel, o husă pentru telefon trebuie să poată proteja împotriva deteriorării provocate de apă.
Bineînțeles, o husă de telefon care protejează împotriva apei este ideală și pentru cei care petrec mult timp în natură și fie sunt prinși de ploaie, fie își doresc să se poată bucura de o baie rece. Așadar, indiferent ce model de husă îți dorești pentru telefonul tău, asigură-te că aceasta poate oferi protecție împotriva apei.
Toate sfaturile de mai sus sunt extrem de utile pentru alegerea celei mai accesibile și profesionale huse sau carcase pentru telefonul tău, însă nu uita să ții cont de modelul telefonului tău atunci când cauți aceste accesorii de protecție.