Unul dintre cele mai cunoscute magazine online de pe segmentul economy de ceasuri de mână, gadgeturi și accesorii, PretzMic.ro, va „fura startul” în campania de Black Friday, lansând oferta promoțională cu o zi mai devreme decât o va face liderul industriei de e-commerce din România.
Astfel, Black Friday 2021 pe www.pretzmic.ro va începe joi, 11 noiembrie, de la ora 7:00.
Pe lângă reducerile de zeci de procente (până la 90%) față de prețurile de listă aplicate la ceasuri bărbătești și ceasuri de damă, smartwatch și brățări smart fitness, fel de fel de gadgeturi, căști wireless și alte accesorii smartphone, genți de damă, bijuterii fashion și produse practice pentru casă, magazinul online introduce și o facilitate specială de Black Friday: orice comandă plătită online cu cardul beneficiază de livrare gratuită prin curier. Mai mult decât atât, comenzile online pe pretzmic.ro pot fi livrate și la oricare dintre cele peste 2000 de lockere easybox din rețeaua națională de curierat rapid Sameday.
„Ne-am pregătit și în acest an cu stocuri de peste 30.000 de ceasuri plus o mulțime de produse din categoriile de gadgeturi și accesorii IT și fashion. Și asta în ciuda provocărilor speciale din acest an, cauzate de întârzierile globale fără precedent înregistrate în lanțurile de aprovizionare pentru produsele din Asia. Ne așteptăm la creșteri de vânzări de 20-30% față de Black Friday 2020, bazându-ne pe creșterile generale din e-commerce. Încurajăm plățile cu cardul pe internet, pentru siguranța sănătății clientului în contextul pandemiei, astfel că am decis să oferim livrare gratuită de Black Friday 2021 la orice comandă plătită online cu cardul”, explică reprezentanții magazinului online PretzMic.ro, cu experiență de aproape 10 ani în comerțul electronic din România.
Dintre surprizele pregătite de Black Friday 2021 pe pretzmic.ro, retailul online dezvăluie ofertele speciale pentru 5 produse:
– Ceas de damă Fashion 360 Spinner Q261-V8, mecanism Quartz, curea oțel inoxidabil, la preț de 4,99 lei
– Ceas mecanic bărbătesc Forsining FOR1048-V2, design Skeleton, sticlă Hardlex, carcasă și curea oțel inoxidabil, la preț de 98,90 lei
– Căști fără fir, in-ear, stereo, Bluetooth 5.0, negre, TWS-11, la preț de 39,90 lei
– Ceas Automatic pentru bărbați Winner P118-V3, sticlă Hardlex, carcasă și curea oțel inoxidabil, la preț de 59,00 lei
– Tastatură wireless mini, pc, smart tv, PM59074513185533, la preț de 38,90 lei
PretzMic.ro este unul dintre cele mai vizitate magazine online de ceasuri de mână din România. Cu un concept axat pe prețuri mici, după cum indică și numele, magazinul comercializează online variate modele de ceasuri și modele smartwatch, precum și o gamă tot mai extinsă de alte produse – accesorii IT, gadgeturi, produse utile pentru casă și grădină, bijuterii fashion, ochelari de soare etc. În categoriile de ceasuri bărbătești și ceasuri de damă se regăsesc inclusiv branduri foarte apreciate pe piața locală, unele propuse în exclusivitate, așa cum sunt Curren, Forsining, Jaragar sau Johnny Far.