Pleci în vacanță? Iată cum să îți organizezi mai bine bagajul!

Pregătirea bagajului pentru o călătorie poate fi o activitate stresantă. Cum să faci să pui într-o valiză toate obiectele necesare: de la haine și cosmetice la accesorii pentru telefon și camera foto pentru imortalizarea momentelor frumoase? Totul ține de organizare.

În primul rând, este important să nu lași pentru ultima clipă această activitate. O bună planificare te ajută să pui în bagaj toate lucrurile esențiale, fără să-l încarci peste măsură. Fă o listă cu obiectele necesare cu cel puțin o săptămână înainte de plecarea în vacanță.

Fii atent la condițiile meteo și la mijloacele de transport

Organizarea unui bagaj trebuie să țină cont de două aspecte importante. În primul rând, verifică starea vremii, înainte de a pune în bagaj obiectele vestimentare. Dacă mergi într-o vacanță la munte în timpul iernii, din bagaj nu trebuie să lipsească pantaloni ski dama, cel puțin o geacă impermeabilă, bluze călduroase, mănuși, fesuri ori pălării. Dacă faci bagajul pentru doi, nu pierde din vedere faptul că trebuie să pui aproximativ aceleași obiecte vestimentare și pentru partenerul de vacanță. Adaugă în valiză și pantaloni și geci ski barbati, bluze confortabile și mănuși, totul fiind ales și în concordanță cu starea vremii.

Un alt aspect important este mijlocul de transport. Dacă mergi în excursie cu mașina personală, poți uita de limitări, însă, dacă alegi un mijloc de transport în comun, împachetarea bagajului poate fi mai provocatoare. De aceea, este vital să faci o listă cu obiectele importante – de la vestimentație la articole de toaletă – și să respecți cerințele companiei aeriene cu care mergi, de pildă, atât în privința dimensiunii bagajului, cât și a cantității de lichide pe care o poți transporta.

Aranjează cu atenție lucrurile în bagaj

Una dintre cele mai dificile sarcini când vine vorba despre pregătirea bagajul este aranjarea lucrurilor. În primul rând, este important să îți stabilești outfitul pentru fiecare zi de vacanță. Astfel, nu vei lua haine care să ocupe inutil loc în bagaj. De asemenea, este indicat să alegi haine din aceeași paletă cromatică, pentru a fi mai ușor de combinat, și care să nu se șifoneze.

Pentru a profita din plin de spațiul din bagaj, este recomandat să rulezi hainele. Această manieră de împachetare ocupă mai puțin loc, drept urmare vei putea lua cu tine în vacanță toate hainele care îți plac.

 

Totodată, chiar dacă nu ai restricții în privința dimensiunii bagajului, este bine să iei cu tine recipiente mici pentru cosmetice.

Nu în ultimul rând, folosește elastice pentru a ține la un loc lucrurile mici. Astfel, nu vei fi nevoit să despachetezi tot bagajul pentru a găsi anumite obiecte.

Organizarea te ajută să iei cu tine în vacanță doar obiectele de care ai neapărat nevoie și, în același timp, să îți aranjezi bagajul în așa manieră încât să găsești ușor lucrurile pentru fiecare zi. Planifică din timp și pregătirea bagajului nu va mai fi o corvoadă!

Sursă foto: Unsplash