Entuziasmul unui începător pasionat este greu de egalat, indiferent de domeniu. Dacă pictura este hobby-ul tău și vrei să începi să îți exersezi chemarea, sfaturile de mai jos te vor ajuta să pleci la drum cu tot ce ai nevoie pentru a atinge succesul.
Pe lângă răbdare și consecvență alocată practicii, îți vor fi necesare și câteva ustensile, accesorii și produse de calitate. Acestea îți vor face călătoria în lumea picturii mai ușoară și mai plăcută.
Iată tot ce ai nevoie ca începător în domeniul picturii!
1. Alegerea culorilor
Primul produs de care ai nevoie pentru a te apuca de pictură este un set de culori. Acestea sunt de mai multe feluri și se pretează la diferite tipri de pictură, așa că va trebui să le alegi cu atenție.
Dacă ești începător, este indicat să începi cu acuarele sau culori acrilice. Acestea sunt ușor de manevrat și de aplicat, indiferent de nivelul tău. Poți găsi o gamă variată de produse pentru desen și pictură la Pictor Shop, de unde poți comanda culorile și accesoriile dorite.
Sfatul pictorilor profesioniști este să începi cu un set restrâns de culori și să testezi mai multe produse. Astfel, vei găsi mai repede brandurile și formulele preferate.
2. Hârtia și pensulele
Odată ce te-ai hotărât ce tip de culori dorești să folosești, poți cumpăra și hârtia și pensulele potrivite.
De exemplu, pictura cu acrilice presupune folosirea unor pensule mai dure, cu fire sintetice, în timp ce acuarelele vor arăta minunat pe o hârtie mai groasă, distribuite armonios cu o pensulă fină, din păr natural.
Orice ai alege, începe cu un set de bază, pentru ca apoi să îți extinzi colecția în funcție de ce ai descoperit că îți place. Pentru început, vei avea nevoie de 3-5 pensule de mărimi diferite. Ulterior, poți investi în pensule suplimentare, de anumite forme sau pentru un anumit tip de linii și efecte.
3. Accesorii pentru aplicarea și amestecarea culorilor
Odată ce ai hârtia, pensulele și culorile, poți începe să experimentezi pictura în mod intuitiv. După ce te-ai jucat deja o perioadă cu acest set de bază, poți trece mai departe și poți investi în câteva accesorii suplimentare.
Pentru a învăța să amesteci nuanțele, vei avea nevoie de o paletă specială pentru culori. Aceasta îți va servi drept suport pentru experimente colorate, fie că vrei să obții nuanțe omogene sau amestecuri abstracte de culori.
Apoi, dacă vrei să aplici rezultatele pe foaie într-o manieră deosebită, poți folosi cuțite și spatule de diferite forme și dimensiuni. Joacă-te intuitiv cu ele, dar nu ezita să cauți tutoriale online. Vei descoperi o nouă plajă imensă de posibilități!
4. Șevaletul
Mulți pictori consideră că șevaletul simplifică enorm procesul de pictură și chiar oferă noi perspective asupra planșei. Chiar dacă nu este un accesoriu de nelipsit pentru un începător, este recomandat ca exercițiu în ceea ce privește tehnica și diferitele unghiuri noi.
5. Cărțile și cursurile
În vreme ce unii pasionați aleg să exploreze pe cont propriu lumea picturii, alții preferă să se înscrie la diverse cursuri sau să cumpere cărți și manuale.
Sfatul esențial pentru începători este simplu: joacă-te cu nuanțele pe foaie cât de mult dorești, iar dacă descoperi că ai o pasiune specială pentru un anumit tip de pictură, mergi cu încredere la un curs sau un workshop. Informațiile predate acolo îți vor fi extrem de utile!
În final, dacă ești începător în domeniul picturii, setul de produse și accesorii de mai sus îți vor fi suficiente pentru a explora, a învăța bazele și a trece la următorul nivel. Nu uita că pictura este o artă ce presupune eliberarea creativității, așa că distrează-te și lasă-ți imaginația să se exprime liber!