Casele cu pereți albi pot fi considerate monotone, așa că dacă îți dorești o amenajare care să iasă din tipare, poți încerca să obții un perete accent în living. Acest trend a început să devină din ce în ce mai popular în ultimii ani, așa că poți opta și tu pentru o astfel de amenajare originală a living-ului.
Peretele accent poate fi amenajat în orice încăpere a casei, însă, este necesar ca acesta să nu coincidă cu un perete pe care sunt amplasate ferestre sau obiecte decorative masive. Scopul principal al unui perete accent este acela de a atrage atenția din punct de vedere vizual, așa că nu trebuie eclipsat de alte elemente care ar putea ieși în evidență.
Așa că dacă te-am convins să apelezi la această modalitate de amenajare pentru livingul tău, iată câteva metode prin care poți obține un perete accent spectaculos.
Vopsește peretele într-o culoare stridentă
Cea mai simplă metodă de a crea un perete accent în living este să îl vopsești cu o culoare stridentă, diferită de cea pe care ai folosit-o în restul spațiului. În general, culorile îndrăznețe sunt recomandate pentru pereții accentuați, așa că poți opta pentru tonuri puternice, care să iasă în evidență și să atragă atenția. Dacă ai o casă decorată în stil nordic, iar toate elementele sunt în tonuri neutre, poți vopsi peretele într-o nuanță pastelată, de roz prăfuit, galben sau bleumarin. De asemenea, poți să vopsești un perete în dungi, sau poți opta pentru un model în degrade, care ar pune camera și mai mult în valoare.
Pentru un pereche accent vopsit, poți să folosești chiar și vopsea cu efect de tablă, iar apoi poți decora peretele cu propriile tale desene. Un astfel de perete este potrivit în general în bucătărie, unde poți nota diverse rețete, sau în camera copilului, dacă acesta este o fire creativă.
Culoarea peretelui accent trebuie să coincidă cromatic cu alte elemente mai mici din încăpere, cum ar fi un scaun așezat în lateral, o pernă decorativă sau vase ornamentale. Pentru a pune în valoare un astfel de perete, va trebui să eviți folosirea altor accente cromatice în încăpere. De asemenea, trebuie să te asiguri că peretele nu ocupă mai mult de un sfert din cameră, pentru că altfel va aglomera vizual spațiul.
Aplică tapet
Dacă nu vrei să vopsești unul dintre pereți, poți apela la tapet. Însă, vei avea nevoie de ajutor pentru a-l aplica, deoarece acest lucru poate fi destul de dificil. Tocmai de aceea îți recomandăm să lucrezi cu o echipă specializată în aplicarea tapetului.
Pentru a crea un perete accent, poți opta pentru un tapet simplu, pentru unul din material textil, sau chiar pentru un tapet în relief, imitând piatra sau cărămida. Însă, indiferent de alegerea ta, nu uita să studiezi modul în care tapetul respectiv se comportă în condiții de umezeală, sau la temperaturi ridicate.
Creează o galerie
O metodă simplă de a realiza un perete accent poate fi prin crearea unei galerii de fotografii. Pot să optezi pentru fotografii alb-negru, sau pentru fotografii cu rame de dimensiuni diferite, care se completează reciproc. O asemenea idee poate oferi un suflu nou unei camere.
Iar dacă nu vrei să îți decorezi peretele cu fotografii, poți opta pentru câteva tablouri canvas moderne de la Inpride.ro. Poți alege un portret, un peisaj sau un tablou cu model abstract, în funcție de stilul de amenajare din living.
Folosește un lambriu din lemn
Cu ajutorul unui lambriu din lemn poți să creezi foarte ușor un perete accent în living. Poți opta pentru plăci de lambriu înalte, care să acopere întregul perete, sau poți alege un lambriu clasic, doar pentru o jumătate din suprafața peretelui. Îți recomandăm să optezi pentru un lambriu mat, care va oferi o notă elegantă întregului living.
Acestea sunt doar câteva idei pe care le poți pune în aplicare pentru a crea un perete accent spectaculos în living. Iar dacă ai nevoie de inspirație, poți să studiezi diverse modele vizuale și pe Pinterest, acolo unde găsești sute de sugestii.