Pasionații de grădinărit și frumuseți verzi știu că este mereu mult de muncă în micul lor paradis. Este minunat să te relaxezi în orice moment liber în grădina proprie, dar pentru a avea confortul la care visezi trebuie să te ocupi mereu de bună starea grădinii tale. Trebuie să gândești fiecare pas și să iei în considerare fiecare plantă. Până și cel mai mic fir de iarbă are nevoie de atenția ta pentru a fi sănătos și a arăta bine.
Plantatul, întreținerea și udatul pot fi făcute mult mai ușor dacă ai la îndemână echipamentul potrivit. În ceea ce privește spațiul tău de odihnă în aer liber, trebuie să te gândești la cele mai bune opțiuni de amenajare, astfel încât să fie totul în armonie, dar și pe bunul tău plac. Deși sunt întotdeauna multe de făcut afară, cu siguranță este o plăcere bine recompensată la final de zi.
Iată cum îți poți transforma grădina într-un mic paradis personal, simplu și pragmatic:
Asigură-te că udarea se realizează adecvat!
De cele mai multe ori consumi destul de multă apă pentru a asigura udarea în manieră clasică a grădinii tale. Asta cel puțin, dacă vrei ca toate plantele ce îți împodobesc grădina să primească cantitatea necesară de apă. Roadele grădinii tale depind de un regim sănătos de hidratare așa că cel mai practic este să te gândești la achiziționarea unor motopompe de apa pentru gradina de la Hornbach.ro pentru a face economii cu cap. În plus apa pe care o poți acumula în urma ploilor abundente va fi cu siguranță mult mai hrănitoare pentru grădină și va satisface și micul tău paradis și bugetul
Plantează inteligent!
Dacă ai o mică grădină ce are expunere zilnică la soare și un sol suficient de fertil, te poți gândi și la plantarea unor legume. Atunci când le plantezi pe acestea trebuie să ții cont și de relațiile de prietenie dintre plante, pentru că fasolea, spre exemplu, nu va crește niciodată bine lângă usturoi sau sfeclă, dar îi va merge foarte bine în tovărășia cartofilor sau a căpșunilor. Dacă preferi să plantezi și câte un exemplar iubitor de umbră, dar grădina ta duce lipsă de așa ceva, e timpul să te gândești la plantarea unui pom care să ofere un plus de textură grădinii tale. Totul ține de cum vrei să te joci cu lumina și umbra grădinii tale.
Introdu un plus de confort!
În momentul în care petreci mult timp în grădină, lucrând cu spor la mica ta pasiune, ai nevoie și de puțină odihnă din când în când sau cel puțin de un moment pe parcursul zile în care să te bucuri de ce are să îți ofere propria grădină. Acesta este și motivul pentru care ai putea să îți organizezi un mic colț în care să primeze confortul. Pentru asta poți utliza câțiva paleți din lemn și câteva perne pentru a amenaja un spațiu în care să îți bei cafeaua sau ceaiul de seară.
În concluzie, trebuie să oferi multă atenție grădinii tale dacă vrei ca aceasta să fie un spațiu roditor și încântător. Nu este greu să îmbini utilul cu plăcutul în grădină și la fel de ușor este, în definitiv, să îți organizezi micul paradis personal cu instrumentele potrivite și multă dedicare.
Sursa foto: pexels.com