Nu știi ce cadouri să alegi de sărbători pentru colaboratorii tăi? Iată cum poți rezolva situația rapid și eficient !

Să dăruiești este întotdeauna un gest frumos, însă obiectul sau obiectele care constituie darul pot fi mai mult sau mai puțin potrivite. În loc să te preocupi ore sau zile la rând întrebându-te ce tip de cadou ar fi mai indicat, te poți inspira, în schimb, accesând site-urile firmelor de specialitate sau citind acest articol.

Idei de cadouri corporate

Orice antreprenor care se respectă ține la etichetă și la păstrarea bunelor relații cu colaboratorii săi. Sărbătorile calendaristice importante sunt cele mai potrivite ocazii pentru a le arăta acestora că îi apreciezi.

Dacă ai un business cât de mic, știi, cu siguranță, că angajații pe care îi ai aduc o contribuție importantă la bunul mers al afacerii tale. Indiferent că gestionezi o echipă formată din 4 persoane sau deții zeci de birouri naționale sau multinaționale, este important să le oferi din când în când acestor oameni și alte semne de apreciere, în afară de salariu.

Poți pregăti pentru ei cadouri personalizate, excursii, zile libere sau măcar coșuri-cadou ieftine, dar de efect. Astfel, ei vor continua să vină la serviciu bucuroși și motivați. Chiar și în cazul în care se lucrează de acasă, cu siguranță aceste atenții vă vor menține conectați unii cu ceilalți, dar și cu afacerea. Pentru inspirație, aici poți răsfoi oferta specială de Crăciun pregătită de specialiștii de la BoutiqueCadeaux.ro.

Un gest frumos din partea ta este să pregătești ceva în plus pentru acei angajați care au și copii: fie vei comanda un pachet separat, cu produse adecvate vârstei, fie vei adăuga ceva în plus în pachetul-cadou destinat părintelui său.

Desigur, cadourile corporate subscriu altor reguli față de cele care se aplică prietenilor apropiați sau familiei. În relațiile de serviciu, nu se recomandă să oferi produse vestimentare sau de îngrijire. Poți oferi, în schimb, produse pentru aromaterapie sau decorațiuni de interior. Încă o opțiune poate fi să oferi vouchere de cumpărături, astfel încât fiecare să își poată alege obiectele de care are nevoie.

Dacă deții un business care se ocupă cu fabricarea de produse de uz general, poți să mai faci încă un gest frumos față de angajații tăi: le poți oferi posibilitatea de a achiziționa o anumită cantitate din acestea la un preț preferențial sau chiar cu titlu gratuit.

Coșurile-cadou rămân însă o opțiune preferată de majoritatea antreprenorilor, fie că este vorba despre angajați, colaboratori, clienți importanți sau parteneri. Pe lângă forma de prezentare festivă, acestea au avantajul că pot fi ajustate și în funcție de bugetul pe care ești dispus să îl aloci. În plus, economisești și timpul pe care ar trebui să îl dedici cumpărării și ambalării acestora.

La modul ideal, pe lângă ciocolată și alte dulciuri de sezon (praline, fursecuri, turtă dulce etc.), este indicat și permis, în astfel de ocazii, să adaugi un vin spumant sau o altă băutură pe care știi că o preferă destinatarul cadoului. Decorațiunile de Crăciun vor da o tentă festivă întregului pachet.

În ceea ce privește partenerii de afaceri și clienții fideli, este recomandabil ca bugetul alocat să fie ceva mai mare, astfel încât să poată include produse premium, de lux.

 

Sursa foto: Pixabay.com