Măsurile restrictive adoptate pe perioada primului val de infecție cu noul Coronavirus includ limitarea pragului maxim al ratei de microcreditare. Acesta nu trebuie să depășească 35%. De asemenea, o altă măsură recentă este interzicerea solicitării a mai mult de 100% din valoarea totală a împrumutului.
Experții platformei de analiză financiară Laanius consideră că situația actuală are legătură cu modificări legislative, dar și cu particularitățile pieței de creditare din Danemarca.
După cum era preconizat, măsurile de protejare a debitorilor au fost avut succes. Finans Danmark susține faptul că un procent de 99.8% din totalitatea creditelor ipotecare continuă să fie achitate la termenele agreate în contracte. În pofida acestui lucru, populația daneză este încă reticentă în a solicita noi împrumuturi. În ciuda dobânzilor favorabile și a ofertelor avantajoase, a căror listă se poate găsi aici laanius.dk, creditele acordate în sectorul privat stagnează mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.
Pe perioadele de toamnă și iarnă, numărul împrumuturilor de consum a avut o ușoară creștere, ajungând de la 447 miliarde de coroane la suma de 452 miliarde. Cu toate acestea, în luna octombrie numărul acestor împrumuturi s-a micșorat, ajungând la 446 miliarde de coroane.Însă în luna noiembrie valoarea împrumuturilor a atins un prag minim de 443 miliarde de coroane. Cauza acestei fluctuații nu este înțeleasă în totalitate. Unii experți consideră că particularitățile pieței de creditare din Danemarca ar fi de vină pentru criza de creditare din 2020.
Din cauza pandemiei, cererea de împrumuturi tradiționale daneze de vacanțe sezoniere s-a prabușit. Nevoia populației pentru alte tipuri de împrumut a fost, de asemenea, în scădere. Spre exemplu, creditele pentru nevoi personale cum ar fi achiziționarea echipamentelor destinate activităților în aer liber, sau pentru o barcă.
Potrivit informațiilor furnizate de către Ministerul Danez al Finanțelor, în jur de 2.800 de debitori dintr-un număr aproximativ 1,4 milioane nu și-au putut onora datoriile la timp. Acest lucru demonstrează faptul că debitorii au o atitudine responsabilă față de datoriile lor și că măsurile luate de guvern au fost rezonabile. În același timp, spun experții, este greu de preconizat dacă probleme asemănătoare vor apărea și în viitor, odată cu un nou val de coronavirus.
Creșterea numărului de credite acordate în alte tări din Europa
Noile condiții pentru împrumuturi pentru cetățenii din Danemarca sunt relativ asemănătoare cu cele din Norvegia. În ciuda acestui fapt, Norvegia înregistrează o majorare constantă a valorilor creditelor de consum în comparație cu 2019. Cifrele arată o creștere de la 3,6 miliarde NOK în noiembrie a anului 2019 la 3,76 miliarde NOK în septembrie 2020.
Și alte piețe financiare au dinamici similare. De exemplu, în Polonia valoarea împrumuturilor a crescut de la 778 449,34 milioane PLN în luna mai la 791 009,23 milioane PLN în luna octombrie.
În România a crescut valoarea împrumuturilor de consum de la 49 234,50 milioane RON în august la 49 574,56 milioane RON în noiembrie. În Rusia, valoarea creditelor a fost de 18 292 676 milioane RUB în iunie, iar în luna octombrie cifra a crescut la 19 666 283 milioane RUB.
Experții prezic o altă creștere cifrelor pe piața de credite din Europa. Rămâne de văzut dacă și Danemarca va urma același trend ca cel al vecinilor săi europeni.