O prăjitorie artizanală de cafea pune în ofertă un produs care are două calități principale și anume: o cafea calitativă, single-origin sau de specialitate și faptul că data prăjirii este cunoscută, de multe ori prăjindu-se chiar în urma comenzilor primite.
La cât timp de la data prăjirii se poate consuma o cafea?
Cât mai recent de la data prăjirii, dar nu imediat ce acea cafea a fost prăjită. Trebuie să facem diferența între momentul în care acea cafea are gust optim, adică proaspăt-prăjită, dar totuși în anumiți parametrii care fac diferența de multe ori față de o cafea prăjită industrial la care de multe ori data prăjirii nici nu este specificată.
Imediat ce cafeaua a fost scoasă din prăjitor, mai suferă încă mici transformări chimice, iar gustul nu s-a așezat. De principiu, cafeaua boabe proaspăt prăjită are încă o cantitate semnificativă de dioxid de carbon, pe care îl elimină în primele ore și zile de la prăjire și care, dacă este pus în extracție, este o substanță foarte solubilă și iese imediat la iveală în extracție. Un exemplu concludent, acea cremă specifică modului și cafelelor de preparare tip espresso, care folosesc temperaturi și presiuni ridicate la extracție, acea cremă este defapt dioxid de carbon solubil. Deși arată bine în extracție, este una dintre componentele amărui ale cafelei. Însă, acest dioxid de carbon se elimină natural, prin degazare. După acest proces de degazare ies la iveală acele note florale sidiferite arome, cele care ar trebui să se simtă într-o cafea. Pe măsură ce timpul trece, uleiurile volatile se elimină din cafea și atunci este momentul în care cafeaua își pierde din proprietățile aromatice, de aici și ideea că o cafea consumată la foarte mult timp de la data prăjirii, nu mai are aceea componentă aromatică care dă un gust plăcut cafelei. Este bine să consumi o cafea în prima lună de la prăjire, mai ales dacă metoda de preparare este espresso, dacă metoda de preparare este infuzie sau ibric sau ceva ce este asociat cu zona de filtru, atunci cafeaua poate fi consumată lejer și la o lună de la data prăjirii, pentru că nu se pune accent pe corpolență și pe stratul acela de cremă.
Cum păstrăm și depozităm cafeaua?
O prăjitorie de cafea vinde întotdeauna cafeaua într-o pungă cu valvă și cu mecanism de închidere, care ține punga închisă ermetic chiar și după ce acea pungă a fost desigilată. Valva este unisens, adică acea cafea elimină de principiu în primele ore și zile de la prăjire dioxid de carbon și îl elimină din pungă către exterior, dar dinspre exterior nu intră aer în pungă, fiind o valvă unisens, iar cafeaua nu se oxidează. Punga este sigilată termic, iar zipper-ul de sus permite pungii să fie închisă ermetic întotdeauna după desfacere.
Fugiți de pungile care nu au valvă sau care nu au zipper
De ce? Deoarece punga aceea odată deschisă, nu mai poate fi închisă cum trebuie la loc. Punga nu trebuie împachetată, prinsă cu cârlige de rufe. Cafeaua este bine să rămână depozitată în punga în care ți-a fost livrată, nu trebuie să o iei și să o pui în alte borcane.