Expoziția „Castele de nisip”, proiect pedagogic și auctorial la Galeria Senso

La început de septembrie – joi, pe 1 septembrie, de la ora 18.30, la etajul Galeriei Senso din București (Calea Victoriei, nr. 12C) are loc vernisajul expoziției de grup cu titlul „Castele de nisip”, ce reunește nume consacrate autohtone și aduce în prim-plan creații ale noilor generații de artiști.

Selecția expozițională cuprinde schițe grafice, fotografie și obiect, lucrările fiind realizate de: Ion Anghel, Ioana Badea, Robert-Alexandru Burdușel, Ada Jugănaru, Sabina-Elena Legănaru și Ana-Ruxandra Pascu. Inițiativă a dr. conferențiar univ. Ion Anghel de la UNArte București, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul Pictură, colectiva face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU) – director artistic al spațiului expozițional și de Ana Daniela Sultana – curator al galeriei.

Expoziția „Castele de nisip” poate fi vizitată în perioada 1 – 30 septembrie 2022, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 şi 19.00.

Ion Anghel, despre expoziția „Castele de nisip”

Despre cum a apărut ideea expoziției „Castele de nisip” și cum s-a transpus în realitate, a povestit artistul vizual, curatorul și profesorul Ion Anghel, inițiatorul demersului.

„Întâmplarea de față a apărut printr-un proces organic. Suntem un grup care a funcționat câțiva ani sub bagheta actului didactic. Acum nu ne mai leagă nimic sau poate amintirile înrăite de frica dispariției lor. De aceea, această faptă s-a născut instinctual, aproape pierzându-și valențele educative. Și iată că nu timpul sau regulile hotărăsc durata relațiilor interumane, ci dorința de a nu pune capăt unui act cu sens. Așadar, este o zvâcnire împotriva unei despărțiri inevitabile. În aceeași notă s-a înfăptuit și cercetarea noastră.

Produsul în sine este efemer, aproape impalpabil și fără structură ori coloană vertebrală. Aidoma unei munci sisifice, distrusă în cazul nostru de un singur val sau o pală de vânt, rămâne solid scopul, gândul, determinarea și știința. Este o demonstrație sentimentală încheiată într-un mod cerebral. Sunt dovezi ale dorințelor noastre de a controla și înțelege lucruri care depășesc propria logică. Pentru noi a venit vremea să credem în regula care corijează sentimentul”, a precizat Ion Anghel.

Ana Daniela Sultana, despre „Castele de nisip”

Despre expoziția „Castele de nisip” a vorbit și Ana Daniela Sultana, curator al Galeriei Senso.

„Continuăm – prin proiectul expozițional «Castele de nisip» inițiat de Ion Anghel – seria de colaborări cu nume consacrate autohtone de curatori-invitați din programul Galeriei Senso. Evenimentul precedent, având-o curatoare pe Raluca Ilaria Demetrescu, a constituit un real succes atât în ceea ce privește aportul de artiști și lucrări noi în portofoliul galeriei, cât și în ceea ce privește diversitatea publicului galeriei, iar anul trecut, colectiva «Desemne de peste an» a reunit lucrări ale studenților secției de Grafică din cadrul Facultății de Arte Plastice a UNArte București, aflați sub îndrumarea coordonatoarei de an, dr. Anca Boeriu.

Însă, adevărata reușită a acestei serii ar fi aceea că lucrând cu mentori din domeniul artelor vizuale (Ion Anghel, Anca Boeriu și Raluca Ilaria Demetrescu sunt dintre artiștii care în buna tradiție pedagogică se ocupă, pe lângă propria lor activitate expozițională, și de cea a mai tinerilor lor colegi) putem realmente contribui la formarea noilor generații de artiști, oferindu-le posibilitatea de expunere atât de necesară într-o primă etapă a parcursului artistic.

Ion Anghel, în plus, merge cu studenții săi în tabere de creație, «Castele de nisip» fiind produsul unui astfel de demers desfășurat timp de o săptămână, vara aceasta în Deltă, la Sf. Gheorghe. Expoziția ai cărei protagoniști sunt Ion Anghel, Ioana Badea, Robert-Alexandru Burdușel, Ada Jugănaru, Sabina-Elena Legănaru și Ana-Ruxandra Pascu se configurează, astfel, ca o întâlnire între un profesor universitar de pictură și foștii săi studenți, al cărei rezultat nu este, în mod surprinzător, pictura”, a detaliat Ana Daniela Sultana – curator al Galeriei Senso.

Despre Galeria Senso din București

Galeria Senso este o inițiativă a antreprenoarei Anca Vlad, susținută de Fundația Fildas Art și de farmaciile Catena, prin programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor.

Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană (Calea Victoriei, nr. 12C), pe care le poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, flyere, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume – Senso TV.

Site-ul www.galeriasenso.ro încorporează și platforma unui magazin online, oferind posibilitatea vizionării și achiziționării operelor de artă printr-un singur click.