De ce este brandul de angajator important pentru HR? Top 5 motive

Într-o piață care se confruntă cu o lipsă puternică de profesioniști, brandul de angajator devine mai degrabă un mecanism vital, nicidecum o noțiune teoretică.

Google sau Facebook sunt renumiți pe piața de IT pentru condițiile inedite oferite angajaților lor, dar politica lor de HR nu este decât o urmare naturală a ceea ce se cheamă employer branding. Iată 5 motive pentru care o companie are de profitat, dacă adoptă această strategie.

1. Mai puțin bani investiți în recrutare

La baza noțiunii de brand de angajator stă mai mult decât o promovare publicitară cu postere la metrou. Este vorba despre valorile companiei asumate de întreaga structură a ei. Satisfacția angajaților devine astfel o pârghie de promovare în afara orelor de lucru. O metodă de a face asta eficient este abordarea unei firme specializate, cum este Academia de HR, care poate crea o strategie profesionistă și adaptată identității companiei.

Astfel, oamenii ajung să vorbească sincer despre mediul de lucru și recomandă cunoscuților compania din convingere. Tradus în bugetul firmei, asta înseamnă o economisire a fondurilor destinate recrutării, dar și o îmbunătățire a trierii potențialilor candidați care vor veni la interviu.

2. Mai puțini bani investiți în promovare

Postările virale de pe rețelele de socializare pleacă de multe ori de la un mesaj organic, nepromovat financiar. 

Prezența pe comunități precum Facebook, LinkedIn, Instagram este practic obligatorie pentru orice companie. Cu toate astea, când există o strategie de brand de angajator, există practic o serie de valori și activități care se promovează singure. Preluarea unei postări care spune un adevăr se face organic, este comentată adesea de angajați sau cunoscuți ai acestora și are toate șansele să fie văzută de potențiali candidați.  

3. Angajați motivați, creștere sustenabilă

Zilele în care bonusul primit trimestrial pentru performanță era singura incentivare a angajatului încep să apună. Tot mai multe companii înțeleg că beneficiile pot prinde forme diferite, cu costuri minime.

Vinerea cu program scurt, ore de venire și plecare flexibile, zile lucrate de-acasă lunar, programe de training ori chiar și accesul la cărți de profil de calitate creează o atmosferă pe care angajații o apreciază.

Brandul de angajator merge însă mai departe de atât. Un colectiv entuziasmat de atmosfera de la birou este mult mai implicat și interesat de rezultatele departamentului său și, prin extrapolare, al întregii companii. 

4. Bugete mai mici pentru salarii

Poate părea paradoxal, dar un sondaj făcut de CareerBuilder, un site nișat pe subiecte de HR, arată că 67% din candidați ar accepta un salariu mai mic, dacă firma la care s-ar angaja ar avea o imagine pozitivă în online. Să nu uităm că majoritatea candidaților vor căuta informații pe internet despre companiile care angajează, înainte de a aplica pentru un job.

Sigur că salariul contează, însă o imagine construită pe valori va atrage atenția profesioniștilor care știu să prioritizeze avantajele oferite de un job. 

5. Atragerea resursei umane de top

În orice epocă și în orice țară, atragerea oamenilor profesioniști este esențială pentru dezvoltarea business-ului. În condițiile actuale din România, este mai important ca niciodată.

Brandul de angajator va atrage atenția oamenilor care triază foarte atent piața și caută angajatori pentru o colaborare de lungă durată. 

Altfel spus, promovarea unor valori puternice și însușite de companie este și un mod natural de a atrage profesioniști în colectivul ei.

CategoriiHR