Covorașe și mochete pentru interior și exterior – dotează eficient spațiile de business!

Covorul este un accesoriu practic în orice spațiu, datorită rolului dublu pe care îl are. În primul rând, covorul absoarbe praful, dezinfectează tălpile, protejează suprafețele și menține o igienă de top, avantaj la care se adaugă aspectul estetic plăcut.

În anotimpurile ploioase mai ales, riscul de alunecare pe suprafețele umede este major. Nici o companie nu dorește să se confrunte cu incidente care implică alunecări, luxații sau entorse pe care le-ar putea suferi clienții. Așadar, covorașele sau mochetele pentru interior sau exterior își dovedesc încă o dată utilitatea. Unde mai pui că datorită modelelor potrivite și a paletei cromatice ideale, ai posibilitatea să creezi un ambient primitor și de bun gust pentru clienții tăi.

Covorașele dezinfectante: de ce le considerăm o investiție pe termen lung?

Covorașele dezinfectante impresionează prin eficiența lor în spațiile cu trafic intens, în special pentru activități din zona HoReCa, industria medicală, instituții de învățământ, instituții bancare, gări, metrouri, dar pot fi utilizate și ca bariere de protecție pentru mijloacele de transport. Covorașele dezinfectante au o suprafață antiderapantă pentru stabilitatea piciorului atunci când se calcă pe suprafețe cu risc de alunecare.

Covorașele profesionale de tip HoReCa includ o marjă largă de categorii: de la covorașe dezinfectante, mochete, linoleum și până la iarbă artificială. Acestea servesc unei game mari de utilizări și destinații. Așadar, aceste covorașe pot fi amplasate la punctele de acces dintr-o clădire, la intrarea în camere, holuri, piscine, etc.

Mochetele se pot integra perfect cu design-ul interior al birourilor sau sălilor de ședințe. Mocheta de birou protejează suprafața de reziduurile de pe încălțămintea adusă din exterior și totodată conferă sălii un aer elegant și rafinat.

Covorașele de intrare în spațiile de retail: cum îmbunătățesc imaginea business-ului

Covoarele au încetat demult să fie utilizate strict pentru rolul lor practic. De exemplu, covorașele personalizate cu logo sunt primul lucru pe care clienții îl observă atunci când ‘’îți trec pragul’’. Personalizarea acestora poate fi efectuată în zeci de modele: folosind logo-ul și culorile companiei, prezentând un anumit produs promovat de companie sau transmițând mesaje reprezentative despre business.

Optează pentru personalizarea covorașelor de la intrare. Un flux ridicat de persoane poate deteriora podeaua. În timp, aceasta capătă un aspect neprofesional și riscă să compromită imaginea companiei în ochii clienților.

Iarbă artificială, o alternativă practică pentru personalizarea spațiilor exterioare

Iarba artificială este o soluție tot mai populară folosită pentru acoperirea spațiilor deschise. Iarba artificială se definește prin rezistență ridicată la ploaie sau zăpadă și în plus, nu absoarbe umiditatea. Iarba artificială nu necesită cheltuieli suplimentare de întreținere prea mari, spre deosebire de iarba naturală.

Mulțumită noilor tehnologii, firele de iarbă sunt reproduse identic variantei naturale, din polietilenă sau polipropilenă. Gama variată de nuanțe, lungimi, densități oferă posibilitatea de a găsi rapid produsul indicat pentru o imagine de ansamblu cât mai realistă.

Iarba naturală implică o procedură relativ simplă în ceea ce privește montarea. Fie că preferi zonele umbrite și umede sau pe cele expuse la soare, fii sigur că aspectul rămâne uniform grație materialelor speciale care asigură stabilitate UV.

Consultă gama de covorașe profesionale pe sanito.ro și descoperă o colecție atent selecționată de articole care includ tehnologii de ultimă generație, materiale premium care își conservă proprietățile și aspectul ca nou pentru perioade lungi de utilizare. Modelele pot fi confecționate pe comandă în funcție de preferințele clientului. Imprimă o tușă personală business-ului tău prin detalii care te scot în evidență față de alți competitori.