Fie că gătești frecvent, ocazional, foarte rar sau deloc trebuie să știi că această activitate este extrem de benefică, spun cercetătorii. Chiar dacă mulți dintre noi percepem timpul petrecut ”la cratiță” drept o corvoadă, gătitul are o serie de efecte pozitive asupra laturii noastre emoționale.
Dincolo de faptul că prepararea mâncării acasă este o metodă eficientă de a urma o dietă sănătoasă și echilibrată (economisind bani, totodată), iată și celelalte beneficii ale gătitului!
1. Contribuie la eliminarea stresului
Ți s-a întâmplat ca, în timp ce gătești, să resimți o stare de liniște? Asta pentru că gătitul funcționează, deseori, asemenea unei practici de meditație. Concentrându-te să urmezi pașii descriși în rețetă, gătitul te poate ajuta să te detașeze de la probleme și să elimini stresul. Altfel spus, în timp ce ne focusăm pe pregătirea mesei, are loc ceea ce psihologii numesc ”creșterea comportamentului orientat spre scopuri fixe”. În acest mod, gătitul poate ameliora depresia, fiind considerat de către mulți specialiști o adevărată terapie pentru minte.
2. Stimulează creativitatea
În timp ce gătim și încercăm să adaptăm rețetele, creativitatea noastră este pusă la contribuție. Astfel, prepararea mâncărurilor este o modalitate eficientă de a ne dezvolta imaginația. În plus, creativitatea este asociată unei stări emoționale excelente, potrivit cercetătorilor olandezi, deci putem spune că gătitul ne determină inlusiv să fim mai veseli.
3. Evidențiază latura altruistă
Dincolo de procesul în sine și chiar și de rezultatul final delicios, există un alt beneficiu mental al gătitului: mulțumirea interioară că i-ai surprins pe ceilalți. De multe ori, atunci când prepari cina pentru partener sau pentru restul familiei, dai dovadă de un comportament altruist. De fapt, în foarte multe culturi, pregătirea mesei este perceput ca un obicei prin care îți manifești grija față de cei dragi. Cineva spunea că mâncarea bună îi aduce pe oameni împreună – nimic mai adevărat!
4. Gătitul facilitează extinderea cunoștințelor
Dacă te numeri printre cei pasionați de gastronomiei, cu siguranță ești interesat de obiceiurile culinare și de rețetele altor popoare. Experimentând preparate din diferite culturi, cu gusturi și arome inedite, îți vei îmbogăți bagajul de cunoștințe. Practic, gătitul îți poate deschidul apetitul către cunoaștere, deci ce-ți rămâne de făcut este să investești într-un set de oale și să te apuci de treabă!
5. Îmbunătățește abilitățile de organizare
Atunci când trebuie să te încadrezi în timpul rămas până la cina pentru a pregăti masa pentru tine și familie, cu siguranță abilitățile tale de organizare se îmbunătățesc având în vedere că trebuie să procuri tot ceea ce ai nevoie pentru gătit. În plus, gătitul acasă este o activitate care îți impune oarecum să gestionezi eficient timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a-și îndeplini obliectivul: prepararea unei cine delicioase!