Ce este rinoplastia?

Operatia de rinoplastie este interventie chirurgicala la nas, care are ca scop imbunatatirea aspectului acestuia si a functiilor sale. Se poate face din motive medicale – cum ar fi corectarea problemelor de respiratie legate de nas sau modelarea anumitor deformatii care rezulta din traume sau defecte congenitale. Se poate face si din motive cosmetice, care vor schimba forma si aspectul nasului.

Pasi inainte de a face o operatie de rinoplastie

Persoanele care se gandesc sa faca rinoplastie ar trebui sa programeze o intalnire cu un chirurg pentru a discuta despre interventie. In timpul intalnirii se vor discuta obiectivele si pacientul va spune medicului ce il deranjeaza cu privire la nasul sau si cum doreste sa il schimbe.

Nu exista un nas perfect, insa chirurgia poate imbunatati caracteristicile faciale si accentua sau sublinia frumusetea unica si naturala a fiecareia. Un chirurg poate descrie caracteristicile faciale care fac o persoana unica si va comunica pacientului inainte de interventie cum il vor influenta modificarile.

Chirurgul va evalua structura nasului si alte caracteristici ale fetei. Dupa aceasta evaluare, el sau ea poate spune daca pacientul are asteptari realiste. Chirurgul va lua in considerare, de asemenea, sanatatea generala a pacientului si va discuta cu acesta riscurile, timpul de recuperare si costurile implicate.

Exista diferite tehnici pentru remodelarea nasului. Odata ce un pacient decide sa demareze o astfel de procedura, chirurgul ii va explica abordarea aleasa si modul in care se vor desfasura lucrurile. Persoanele care au asigurari de sanatate pot verifica daca operatia este decontata. Asigurarile de sanatate nu platesc, in mod normal, pentru procedurile care au loc din motive strict cosmetice.

O operatie de rinoplastie este, de obicei, facuta ca o procedura in ambulatoriu, ceea ce inseamna ca nu exista sedere in spital peste noapte. Se poate face cu anestezie generala sau locala. Cu anestezie generala, pacientul va dormi in timpul operatiei. Cu anestezie locala, pacientul va fi sedat si nasul va fi amortit, astfel incat pacientul sa se relaxeze si sa nu simta durerea.

In timpul unei operatii, chirurgul face taieturi in nari. In cazurile mai dificile, chirurgul poate face si taieturi la baza nasului. Chirurgul modeleaza apoi osul interior si cartilajul, pentru a da nasului un aspect mai placut.

Cele mai multe persoane opteaza pentru operatia de rinoplastie in scopuri strict cosmetice, insa sunt si cei care chiar au nevoie de o astfel de operatie, cum este cazul persoanelor care au deviatie de sept, de exemplu.

Exista, de asemenea, si posibilitatea de a face o operatie de rinoplastie pentru a imbunatati starea generala. Exista persoane foarte complexate de nasul lor si care ajung sa aiba o stare generala proasta sau chiar sa faca depresie din cauza aspectului nasului. Pentru aceste persoane este recomandata operatia, deoarece pare ca nu se pot accepta asa cum sunt.

Nu de fiecare data se poate obtine un nas perfect, ca acela al starurilor, insa in marea majoritate a cazurilor vor fi imbunatatiri considerabile si cat se poate de vizibile.

Un nas frumos poate schimba intreaga fizionomie si va face persoana respectiva sa se simta mult mai bine in pielea sa. De asemenea, in anumite situatii, operatia de rinoplastie asigura o respiratie corecta si un somn mai linistit.