Joi, 24 octombrie, în prezența Alteței Sale Regale, Principele Radu, a vicepreședintelui ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara), Dl. Cristian Roșu, a fondatorilor și reprezentanților ASIGEST Group, dar și a peste 200 de invitați, ASIGEST – primul broker de asigurări din România – a sărbătorit împlinirea a 25 de ani pe piața din România
ASIGEST este primul broker din România care a desfășurat începând cu anul 1994 o activitate exclusivă de consultanță și intermediere în asigurări. Iar anul acesta a sărbătorit împlinirea celor 25 de ani de la înființare printr-un eveniment festiv, de amploare, la care au participat peste 200 de persoane, lideri din piața de asigurări, organizații profesionale, parteneri din afara țării, clienți și, nu în ultimul rând, reprezentanți ai Casei Regale a României.
“Am început într-o perioada de pionierat a serviciilor în general în Romania, iar cel de brokeraj de asigurări era de departe cel mai puțin cunoscut. Într-o piață încă foarte tânără, acest prim eveniment ce marchează 25 de ani de activitate reprezintă o bornă importantă în istoria pieței de asigurări din România”, a declarat Antonio Souvannasouck, CEO-ul ASIGEST și actualul președinte PRBAR (Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare).
„Primul birou al ASIGEST a fost într-o garsonieră dublă de pe Batiștei, cu o masina de scris mecanică și cu un un telefon cu disc. Atunci contractele de asigurare aveau 2-3 pagini. Astăzi au 20-30 de pagini. Pe atunci contractele de intermediere aveau trei sferturi dintr-o pagină, iar astăzi numără și 10-20 de pagini. Noi, oamenii suntem, însă, aceiași”, a declarat Antonio Souvannasouck, făcând referire la schimbările prin care a trecut piața de asigurări în ultimii 25 de ani.
Cei 25 de ani ai existenței ASIGEST pe piața de asigurări din România se traduc în peste 32 de distincții primite. Mai mult, din anul 2018, ASIGEST este Furnizor al Casei Regale a României.
Alteța Sa Regală, Principele Radu, prezent la evenimentul de aniversare de aseară i-a felicitat pe cei ce lucrează în compania ASIGEST.
„25 de ani este o viață de om, iar compania dumneavoastră este alcătuită din oameni, cu suferințe, cu vise, cu neajunsuri, cu limite, cu idealul lor. 25 de ani pentru ei înseamnă altceva decât înseamnă pentru o companie, care are un profil mai degrabă simbolic, decât real. Este, de fapt, vorba despre toți oamenii de care aveți grijă și toți oamenii care deservesc pe oamenii de care aveți grijă. Motivul pentru care Casa Majestății Sale a dorit colaborarea cu dumneavoastră nu e doar acela legat de competență sau de încredere, este și faptul că reprezentați o parte din economia românească, din societatea civilă, din inițiativa privată, care nu poate exista fără câteva valori în care Regele Mihai și Majestatea Sa de astăzi cred. La mulți ani!”
Iată câteva cifre de referință:
Clienți unici Persoane Juridice : 52.000
Clienți unici Persoane Fizice : 480.000
Polițe de asigurare realizate: 1.240.000
Prime de asigurare intermediate : 760.000.000 lei
Proprietăți (imobile, masini si utilaje, autovehicule, infrastructura) asigurate în valoare de 110 miliarde lei
ASIGEST Group este prezentă în Italia, Germania, Turcia, Bulgaria, Serbia, Maroc . Asigest România oferă consultanță și servicii în domeniul asigurărilor cu cei peste 200 de angajați și parteneri la nivel național, cu o experienta profesional medie de 17 ani, atât prin unitățile proprii, cât și prin cele ale partenerilor săi.