Artroza: 3 sporturi pe care le poți practica pentru calmarea durerilor articulare

Una dintre cel mai frecvent întâlnite forme de artrită este artroza, cunoscută și ca osteoartrită. Boala, provocată de uzura cartilajului articular, are printre simptome durerea care crește în general la efort și se reduce în repaus. Pe de altă parte, pentru a calma articulațiile dureroase, este recomandat să te miști.

Activitățile fizice sunt preferabile unui stil de viață sedentar, iar, în cazul artrozei, există unele care sunt recomandate. Iată mai jos ce tipuri de activități sportive poți practica dacă suferi de artroză.

De ce să faci sport când suferi de artroză

Paradoxul relației dintre artroză și activitatea fizică constă în faptul că, deși sechelele leziunilor sportive sunt un factor de risc pentru această boală, mișcarea este una dintre principalele măsuri de luat în considerare pentru gestionarea ei. Pentru ca articulațiile să fie stabile, este necesar ca musculatura să fie într-o formă maximă pentru a le susține, iar activitatea fizică este indicată în acest sens. Dacă ești într-o formă fizică bună, riscul de a suferi traumatisme, cum ar fi entorsele sau luxațiile, care pot favoriza artroza, scad.

Care sunt principalele măsuri pentru gestionarea artrozei

În afară de planul de tratament indicat de medicul curant, există o serie de măsuri simplu de adoptat pentru artroză:

  • mișcarea regulată, care limitează rigiditatea articulară
  • menținerea unei greutăți stabile, pentru că excesul de kilograme apasă asupra articulațiilor genunchilor
  • kinetoterapia, care este utilă pentru creșterea flexibilității și diminuarea durerilor
  • o dietă echilibrată, cu evitarea alimentelor care cresc inflamația în organism, precum grăsimile animale saturate (produse din lapte de vacă, carne grasă, unt etc.), cele bogate în zahăr și sare. În plus, sunt recomandate anumite vitamine si suplimente alimentare, precum suplimente oase si articulatii, care conțin substanțe ca glucozamina și condroitina.

Ce sport poți să practici dacă suferi de artroză

Ideea principală este de a lupta împotriva unui stil de viață sedentar, care are consecințe nefaste asupra articulațiilor pe termen lung. Dacă ai fost diagnosticat cu artroză, poți practica următoarele activități fizice.

Mersul pe jos

Cea mai simplă formă de mișcare fizică este mersul pe jos. Poate fi practicat de oricine, la orice vârstă și este util pentru tonifierea corpului din cap până în picioare. Mersul pe jos stimulează musculatura, intensifică eliminarea toxinelor, te ajută să respiri mai bine și previne rigiditatea și  uzura articulațiilor. Totuși, pentru a avea efectul scontat, mersul pe jos trebuie să fie practicat regulat, de preferat zilnic, minimum o jumătate de oră, dacă este posibil. Ritmul trebuie să fie unul susținut, dar nu alert. Așadar, echipează-te cu o încălțăminte specială pentru drumeții și începe cu plimbări de 2 – 3 kilometri, crescând treptat distanța, atunci când simți că poți face acest lucru.

Înotul

Aceasta este o altă formă de mișcare care poate fi accesibilă persoanelor de orice vârstă. Motivul este acela că mușchii și articulațiile lucrează fără a fi traumatizate, iar mișcările sunt line, pentru că apa preia din greutatea corporală. Ca și mersul pe jos, înotul trebuie să fie un sport practicat cu regularitate pentru a observa beneficiile sale. În funcție de cât de bine de simți, mergi la piscină măcar o dată pe săptămână.

Ciclismul

Mersul pe bicicletă este un mijloc de locomoție ecologic, dar este și util pentru creșterea flexibilității articulațiilor genunchilor. Ciclismul tonifică mușchii picioarelor și întărește ligamentele, reducându-se astfel riscul de tendinită. Dacă nu poți face plimbări cu bicicleta în aer liber, poți opta pentru una de cameră, la fel de eficientă.

Articulațiile sunt structuri fragile, care pot fi afectate de numeroși factori, de la cei care țin de stilul de viață, precum excesul ponderal ori traumatisme, la boli ca artroza. Cele trei tipuri de mișcare fizică prezentate mai sus te vor ajuta să gestionezi mai bine simptomele neplăcute ale artrozei. 

Sursa foto: Freepik