Amenajarea insulei de bucătărie – 4 lucruri pe care să le știi înainte de a începe

În amenajarea bucătăriei, integrarea insulei de bucătărie este soluția ideală pentru cei care doresc să aibă o încăpere modernă și multifuncțională. Insula de bucătărie poate fi adaptată dimensiunii camerei și stilului de design ales, pentru un look de excepție. Iată de ce criterii trebuie să ții cont înainte de amenajarea insulei de bucătărie, din articolul de mai jos!

Cât de mare trebuie să fie bucătăria?

Pentru încadrarea cu succes a unei insule de bucătărie, o încăpere mare reprezintă varianta ideală. Dacă nu dispui de o bucătărie spațioasă, nu trebuie să-ți faci griji, deoarece odată cu adaptarea dimensiunilor, insula de bucătărie se poate încadra și într-un spațiu mai limitat. De regulă, ai nevoie de o suprafață de minimum 10 mp, pentru ca insula să poată delimita cele două încăperi.

Care trebuie să fie dimensiunea insulei de bucătărie?

Dimensiunea pe care o va avea o insula de bucătărie va fi influențată de spațiul care rămâne liber în jurul său. Astfel, trebuie să calculezi dimensiunea insulei pentru a te deplasa lejer în bucătărie, fără să împiedici accesul la corpurile de mobilier prevăzute cu sertare sau uși. Distanța dintre laturile insulei și mobila de bucătărie trebuie să fie de cel puțin 80 de cm și maximum 150 de cm. Ideal ar fi ca distanța dintre aceste două corpuri să-ți permită accesul către blaturile de lucru. Insulele de bucătărie au o dimensiune medie de 200 cm pe 100 cm, însă cu cât bucătăria este mai mare, cu atât mai mare poate fi și insula. Ține cont de faptul că trebuie să respecți anumite proporții, astfel încât să integrezi și câteva scaune de bar de calitate, ideale pentru o amenajare ca la carte a bucătăriei. 

Aparate electrocasnice pe care le poți încorpora în insula de bucătărie

Insulele de bucătărie pot crea un spațiu funcțional, fiind de obicei poziționate paralel cu un corp de mobilier. Aceste spații pot să încorporeze aparate electrocasnice și să ajute la delimitarea eficientă a zonelor de lucru. Insula de bucătărie poate să devină o parte integrantă a bucătăriei, pornind de la depozitare până la pregătirea mesei. De pildă, o insulă de bucătărie poate încorpora un frigider, o mașină de spălat vase sau un cuptor cu microunde, iar suprafața sa poate fi dotată cu chiuvetă și plită electrică. În acest mod, vei reuși să folosești insula de bucătărie ca o unitate compactă, care te ajută să economisești spațiu.

Care este scopul insulei de bucătărie?

Înainte de a începe amenajarea bucătăriei, trebuie să cunoști obiceiurile culinare ale familiei, timpul petrecut zilnic în bucătărie și activitățile desfășurate în această încăpere. Dacă nu există spațiu pentru masă, poți lua în calcul ideea de a adapta insula de bucătărie, astfel încât să se poată lua masa. În funcție de aceste aspecte, insula poate deveni un loc de relaxare, un spațiu funcțional sau unul mixt.