Cu siguranță că, toți cei care stau la oraș visează la liniștea unui cămin ascuns de lume la țară, iar toți cei care au privilegiul de a se bucura atât de îndeaproape de natură și liniște își doresc, măcar sezonier, agitația și zbuciumul orașului.
Pentru a putea realiza un compromis acceptabil în acest sens, mai toți orășenii încep să adopte dorința unei case în apropierea orașului în care lucrează. După ce investesc în cumpărarea unui teren și în construcția și amenajarea casei, încep să se gândească la felul în care va arăta curtea lor.
Fiind, de altfel, și primul aspect pe care orice vizitator îl vede la intrare, curtea, iar mai apoi grădina, necesită o atenție aparte atunci când vine vorba de îngrijirea și înfrumusețarea lor.
Iată 3 ponturi care te vor ghida în menținerea unui sanctuar al liniștii chiar la tine în curte:
Flori cât poți vedea cu ochiul
În special doamnele sunt mari iubitoare de flori, dar și domnii le recunosc incomensurabila calitate estetică ce poate schimba inclsuiv dinamica curții. Fie ele lalele, albăstrele, bujori ori chiar romanticii trandafiri, florile ne înveselesc viața și conferă un aspect extrem de plăcut grădinii.
Pe lângă toate aceste beneficii, un alt punct forte al existenței florilor în proximitatea ta, despre care nu se vorbește tot atât de mult, este acela al posibilității practicării terapiei prin intermediul lor. Grădinărind și interacționând îndeaproape cu solul, poți simți cum te aliniezi din nou cu sinele și nevoile tale.
Estetice, dătătoare de oxigen, aducătoare de bună dispoziție și de liniște – Încă nu te-am convins să te apuci de plantat?
Tăiatul ierbii
În ciuda privilegiului de a fi deținătorul unei case cu o curte impresionantă, aceasta are nevoie de foarte multă îngrijire din partea ta atunci când vine vorba de tunsul ierbii. În special în sezonul cald te vei întâlni cu această problemă tot mai des.
Alege una din motocoasele de la viata-la-tara.ro și beneficiază de rapiditatea unui lucru bine făcut.
De ce să-ți mai chinui coloana cu o coasă clasică și să riști să te accidentezi, dacă tehnologia e la un pas de tine și dorește să vă împrieteniți?
Celebrii pitici de grădină
Sunt extrem de simpatici și dau un plus de amuzament și farmec curții tale. De altfel, orice instrument de înfrumusețare al grădinii se pretează aici. Fie el balansoar de grădină, hamac sau diverse figurine asemănătoare piticilor de grădină, aceste instrumente nu fac decât să confere personalitate curții tale și să invite ochii privitorilor la o desfătare ulterioară, la o limonadă rece, în superbul tău sanctuar de liniște.
Cu atât mai mult cu cât ne aflăm în sezonul cald și ne este mai mare dragul să stăm să ne bronzăm în curte, cu o carte bună în mână și un cocktail cu gheață în cealaltă, acum este momentul să acordăm cea mai multă răbdare și grijă curții noastre pentru a ne simți cu adevărat regește sezonul acesta!
Surse foto: pixabay.ro