4 mâncăruri tradiționale din zona Maramureșului

Maramureșul este o atracție turistică de câțiva ani buni, deja. Turiști români dar și străini sunt dornici să descopere patrimoniul cultural al acestei zone în care oamenii își păstrează, cu sfințenie, tradițiile. Dincolo de bisericile de lemn, Cimitirul vesel și alte atracții, bucătăria din Maramureș reprezintă un obiectiv turistic în sine. Aflată la confluența mai multor culturi, aceasta a fost influențată de bucătăria ungurească și săsească, păstrându-și, însă, caracterul românesc. Maramureșenilor le place să mănânce preparate din ingrediente obținute în gospodăriile locale, după metode vechi. De asemenea, preferă mâncarea grasă, care merge perfect cu o horincă. Descoperă, în continuare, câteva dintre cele mai apreciate preparate tradiționale din Maramureș.

Balmoș

Până recent, acest preparat cu origini ciobănești era de bază în alimentația țăranilor maramureșeni. Balmoșul se gătește, tradițional, la ceaun, în curtea casei, dar, se poate prepara în orice bucătărie. Modul de gătire este simplu: după ce se topește unt, se adaugă smântână și sare, apoi se pune treptat și mălaiul. Se amestecă bine și se lasă la foc până când untul iese la suprafață, apoi se lasă la foc mare până se formează o crustă deasupra. Se servește cald, cu lapte acru.

Colțunași cu legume

Colțunașii reprezintă o variantă accesibilă pentru momentele în care simțim nevoia de o gustare. În Maramureș, acest preparat este comun și se face dintr-un aluat compus din făină, unt și oțet, din care se formează foi. Acestea se umplu cu o compoziție din morcovi, cartofi și țelină. Preparatul este asemănător unei plăcinte și este gustos și consistent.

Gomboți

Gomboții sunt un desert specific Maramureșului, foarte îndrăgit de localnici. Deși, au o denumire exotică, gomboții sunt, în fapt, niște găluște cu prune. Aluatul se prepară din cartofi, ouă și făină și se împarte în mai multe bucăți de mărimea unei mingi de tenis. Acestea se umplu cu prune proaspete sau din compot, se modelează rotund, astfel încât umplutura să stea în mijloc, apoi se fierb în apă. Se dau printr-un amestec de zahăr, pesmet și scorțișoară și se servesc reci sau calde.

Supă cu porumb și cașcaval

Această supă cremă este surprinzătoare prin combinația de ingrediente folosite. Porumbul s-a consumat în Maramureș încă din secolul al XVII-lea, iar, apoi, a devenit un aliment de bază pentru populația de la sate. Pe lângă porumb și cașcaval, supa conține și usturoi, ceapă verde și uscată, cartofi, pătrunjel verde, chimen, zeamă de legume, smântână și unt. Preparatul rezultat este gustos și hrănitor. 

Maramureșul este o regiune bogată în tradiții, care are multe de oferit turiștilor. Însă, nu doar vizitatorii vor să se bucure de bunătățile maramureșene, ci și localnicii. Și pentru că nu toată lumea are priceperea și timpul pentru a găti preparate tradiționale, există o soluție la îndemână. Livrarea acasă în Baia Mare nu a fost niciodată mai ușoară, așa că, dacă locuiești sau vizitezi în acest oraș, te poți bucura și tu de cele patru feluri de mâncare delicioase prezentate mai sus.