Demența reprezintă un grup de afecțiuni neurologice caracterizate de afectarea memoriei, rațiunii și abilităților sociale. Deși poate părea dificil să trăiești cu un astfel de pacient, boala poate fi gestionată, însă mai întâi aceasta trebuie înțeleasă. Iată cum poți face față acestei situații.
Înțelegerea comportamentelor agresive
Persoanele cu demență pot manifesta episoade violente sau crize atunci când devin agitate. Agitația poate fi cauzată de anumiți factori:
- Modificări ale rutinei
- Disconfort, durere asociată cu răni, lovituri, statul prelungit într-o anumită poziție
- Lipsa de odihnă
- Singurătate
- Foame
- Sete
- Suprasolicitare
- Temperaturi prea ridicate sau prea scăzute
- Proceduri medicale
- Lipsa de comunicare
- Lumină insuficientă
- Anumite medicamente.
Episoadele pot fi prevenite prin evitarea acestor situații inconfortabile, menținerea rutinei, administrarea medicației corespunzătoare și satisfacerea nevoilor de socializare. Pe măsură ce te familiarizezi cu particularitățile bolnavului, vei putea observa care sunt factorii ce îi provoacă agitație.
Calmarea pacientului este posibilă prin distragerea acestuia cu un obiect plăcut sau cu un subiect preferat de discuție. Utilizează un ton plăcut și gesturi de afecțiune, dacă sunt tolerate. De asemenea, pacientul poate efectua activități plăcute, spre exemplu plimbări în aer liber sau sport.
Cum comunici cu bolnavul?
Comunicarea cu o persoană ce suferă de demență trebuie să fie simplă. Nu utiliza cuvinte complicate sau neologisme. Vorbește tare și clar, însă nu folosi un ton agresiv. Poate fi nevoie de repetarea unor propoziții pentru o bună înțelegere. Totuși, evită bombardarea pacientului cu întrebări și insistențe. Nu neglija bolnavul cu demență, deoarece acesta se poate simți singur.
Importanța tratamentului și îngrijirii medicale
Este important să te asiguri că bolnavul respectă tratamentul prescris de medic, deoarece medicamentele țin sub control boala. De asemenea, ai grijă ca pacientul să beneficieze de un consult medical regulat. Poți opta pentru îngrijiri medicale la domiciliu.
Totuși, dacă nu poți face față situației, căminele de bătrâni oferă cazare și asistență permanentă pentru bolnavii de demență, dar și programe de recuperare fizică. Tot ce trebuie să faci este să analizezi mai multe oferte de prețuri pentru cămine de bătrâni și să alegi centrul care se potrivește cel mai bine cu nevoile bolnavului.
Așadar, este dificil să trăiești cu o persoană care suferă de demență, dar dacă înveți cum să gestionezi situațiile critice și cum să comunici eficient, te vei descurca mai bine.