Beneficii principale l-carnitină
Sunt câteva beneficii specifice care sunt vizibile atunci când există o cantitate ideală de l-carnitină în corp. Printre acestea se află:
L-carnitina îmbunătățește rezistența
Datorită rolului pe care l-carnitina îl are în producerea de energie, sunt destul de multe persoane care o folosesc pentru performanță atletică sau culturism. Motivul este că aceasta ajută la creșterea nivelului de energie și sporirea rezistenței.
S-a făcut un studiu care a ajuns la concluzia că dacă se administrează 3-4 grame de l-carnitină înainte de a începe exercițiul fizic, s-a constatat în contextul unui meci de fotbal că profesioniștii au ajuns mai greu la epuizare. Durata rezistenței lor s-a mărit.
Așadar, l-carnitina poate fi un suport pentru cei care fac sport de performanță și vor să-și îmbunătățească prestația.
Sporește pierderea în greutate
Sunt mulți oameni care folosesc l-carnitina special pentru a scăpa de kilogramele în plus mai rapid. Au fost studii care i-au arătat eficiența în acest sens, mai ales combinată cu un stil de viață sănătos.
O cercetare din Iran a analizat rezultatele a nouă studii și a ajuns la concluzia că suplimentele cu l-carnitină au avut un rol major atât în pierderea kilogramelor în plus, cât și la scăderea accelerată a indicelui de masă corporală. S-a făcut comparație cu un grup care nu a luat suplimente cu l-carnitină.
Sunt totuși necesare mai multe studii în acest sens.
Chiar dacă în cazul unor persoane aceasta s-a dovedit eficientă, nu este indicat să ne bazăm doar pe ea când vine vorba de pierderea în greutate. Este sugerat să avem și un stil de viață sănătos care constă într-o dietă echilibrată și exerciții fizice.
Utilă în prevenirea deteriorării mușchilor
Pe lângă faptul că este amplificată pierderea în greutate, este de asemenea crescută rezistența. Ajută totodată cu protejarea împotriva deteriorării musculare.
Conform unui studiu din 2014, au fost 21 de atleți care au primit l-carnitină, respectiv placebo 2 săptămâni la rând înainte să aibă loc un test atletic. Cei care au primit l-carnitină au avut niveluri mai scăzute ale unor indicatori care ilustrează deteriorarea mușchilor în comparație cu cei care au primit placebo.
Concluzie și recomandări
Așadar, l carnitina are numeroase beneficii, precum accelerarea pierderii în greutate, îmbunătățirea rezistenței și prevenirea deteriorării mușchilor. De aceea, este indicată mai ales pentru cei care își doresc performanțe sportive optime .