Scaunele pentru gaming sunt special create pentru sesiuni lungi de joc la PC și au rolul de a susține spatele și gâtul. Acestea au diferite caracteristici particulare ce sporesc confortul, astfel încât timpul petrecut în fața calculatorului să fie cât mai plăcut, fără să amorțești sau să resimți durere.
Fiecare model are avantajele sale, de aceea, achiziționarea unui scaun de gaming reprezintă o decizie personală – cu alte cuvinte, nu există un model universal care să mulțumească pe toată lumea. Află din acest articol cum să alegi un scaun pentru gaming în funcție de nevoile tale.
Elementele pe care trebuie să le ai în vedere
Atunci când analizezi diferitele modele de scaune pentru gaming, trebuie să ai în vedere o serie de factori, astfel încât să te asiguri că vei resimți confortul necesar pentru o sesiune lungă de joc.
Suporturile pentru brațe
Indiferent dacă te joci sau lucrezi la computer, ține cont de faptul că brațele tale au nevoie de un sprijin potrivit. De asemenea, trebuie să ai spațiu pentru a le putea mișca și pentru a sta cât mai confortabil. Scaunul ales trebuie să-ți ofere suport pentru antebrațe, coate și încheieturi.
Șezutul
Cele mai multe modele de scaun de gaming sunt capitonate cu spumă rece. Există și opțiunea de a alege o variantă mai ieftină, care nu este prevăzută cu spumă rece. Totuși, partea aceasta trebuie să fie cât mai confortabilă pentru a nu amorți, mai ales dacă petreci mult timp pe scaun. Variantele care nu sunt capitonate foarte bine pot crea o senzație de disconfort mai repede.
Spătarul
Când testezi spătarul scaunului, trebuie să ai în vedere două lucruri: ajustabilitatea și susținerea. Le poți verifica prin lipirea curburii spatelui tău de către pernele spătarului. Modifică înclinarea acestuia până când vei găsi poziția ideală. Dacă susținerea este bună, atunci spatele ar trebui să se simtă relaxat și confortabil.
Pentru a verifica ajustabilitatea, schimbă gradul de înclinare la variate unghiuri. Vei putea să-l dai complet pe spate sau să-l poziționezi drept, vertical. Aceste manevre ar trebui realizate cu ușurință. După ce ai făcut astfel de modificări, hotărăște-te dacă ai găsit poziția în care simți că ai putea sta ore în șir.
Din ce material ar trebui să fie făcut scaunul
Pe lângă toate aceste aspecte, mai trebuie să ții cont de unul foarte important – din ce material este făcut scaunul. Iată care sunt câteva dintre cele mai comune opțiuni folosite în acest scop.
Piele naturală
Pielea poate fi naturală sau sintetică. În general, pielea naturală se remarcă prin faptul că este foarte rezistentă. Dacă scaunul este făcut din acest material, atunci și pielea ta poate respira mai bine, iar umezeala se evaporă mai repede.
Piele artificială din poliuretan
Această variantă este sintetică și este realizată din piele șpăltuită – practic, ceea ce rămâne după ce straturile de pielea neargăsită de la animale au fost îndepărtate. Opțiunea seamănă foarte mult cu pielea naturală, atât ca aspect, cât și ca textură. Produsul se remarcă prin faptul că are un cost de achiziție relativ redus.
PVC
O altă opțiune disponibilă este cea a unui scaun acoperit cu amestec și adaos de PVC. Materialul este rezistent la apă și pete. Așadar, curățarea lui se poate face la intervale mai mari de timp. În plus, costul de achiziție este mai accesibil pentru fiecare buzunar, deoarece și materialele de bază sunt mai convenabile.
Pânză
Pânza este un alt material folosit adesea în crearea scaunelor pentru gaming. Varianta aceasta permite pielii tale să respire mai ușor. Ca rezultat, vei transpira mai puțin când petreci mult timp pe scaun. De asemenea, această opțiune este mai moale la atingere.
Acordă atenție aspectelor prezentate în acest articol, iar șansele de a cumpăra un scaun de gaming care să fie pe măsura așteptărilor tale vor crește, cu siguranță.