5 lucruri de care să ții cont înainte de a construi o piscină

Te gândești să construiești o piscină, pentru a te relaxa și a te distra oricând dorești? Un astfel de proiect are multiple beneficii, de la crearea unui spațiu pentru divertisment la creșterea valorii proprietății. Iată 5 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a începe construcția.  

1. Proiectarea piscinei

Ideile tale se pot transforma într-o piscină de vis doar dacă partea estetică este îmbinată cu cea tehnică. Pentru a obținute un design sustenabil, durabil, care să funcționeze în mod optim și să fie sigur pentru utilizatori, vezi soluțiile Aquamar pentru proiectarea piscinei tale. Apelează la ajutorul experți pentru realizarea proiectului și construcția bazinului, pentru a beneficia de cele mai înalte standarde de calitate.

2. Autorizația pentru construirea piscinei

Piscinele îngropate exterioare sau acoperite au nevoie de autorizație de construcție. Doar bazinele supraterane cu caracter provizoriu, montate pe perioada verii în curte, spre exemplu, pot funcționa fără această autorizație. Actul se obține de la autoritățile locale, la fel cum se eliberează pentru construcția unei locuințe. 

3. Tipul de piscină și dimensiunile

Ai la dispoziție multe tipuri de piscine. O distincție principală se face între cele îngropate, supraterane sau interioare. De asemenea, bazinul poate fi construit de la zero sau din prefabricate. Cele mai comune materiale folosite sunt: betonul, fibra de sticlă, blocurile de polistiren, polipropilena și metalul. Piscinele dintr-o singură bucată au dimensiuni mai reduse, din cauza transportului. Dacă îți dorești un bazin mai mare și cu o formă specială, optează pentru construirea de la zero, din beton sau polistiren.

În cazul unei piscine îngropate, terenul trebuie delimitat, excavat și tasat, iar costurile pentru proiect sunt mai mari. Cu toate acestea, rezistă mult mai bine în timp decât o piscină supraterană și investiția se amortizează. Dacă îți dorești un bazin acoperit, se adaugă prețul pentru construcția și amenajarea încăperii. Astfel, trebuie să ții cont atât de preferințele tale, cât și de buget. 

4. Finisajele piscinei

Pentru piscinele din beton, polistiren sau metal ai o mai mare libertate asupra finisajelor alese. Spre exemplu, poți opta pentru un model special de mozaic sau din plăci antiderapante din ceramică. Marginile pot fi placate cu plăci elegante din granit antislip sau alte tipuri de materiale care împiedică alunecarea și posibile accidente. O altă variantă populară, în special pentru piscinele din fibră de sticlă sau polipropilenă, este membrana liner. Sunt disponibile o multitudine de culori și modele. 

5. Sistemele de filtrare și recirculare a apei

Fiecare piscină trebuie să aibă o cameră tehnică echipată corespunzător. Igienizarea și întreținerea apei sunt importante și pentru aspectul limpede și impecabil al bazinului, și pentru sănătatea utilizatorilor. Un prim pas pentru menținerea piscinei curate este sistemul de filtrare și recirculare a apei, care are rolul de a îndepărta microorganismele și impuritățile de dimensiuni foarte mici.

Totodată, camera tehnică trebuie completată cu un chit de testare a apei și echipamente pentru curățarea liniei apei, bazei și pereților bazinului: plasă cu mâner telescopic, robot de piscină ș.a. Dacă îți dorești să folosești piscina indiferent de anotimp, poți opta pentru o pompă de căldură.

Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare înainte de a începe construcția piscinei, astfel încât să creezi un proiect funcțional, care se încadrează în buget și respectă așteptările tale referitoare la timpul de execuție a lucrării.