Bucătăria este spațiul unde gătești, îți bei cafeaua, servești masa alături de familie și de cele mai multe ori spațiul unde îți petreci diminețile, înainte de activitățile din fiecare zi. Fie că prepari de mâncare pentru cei dragi, încerci un desert nou sau ai poftă de un smoothie sănătos, vei avea nevoie de accesorii care să-ți facă viața mai ușoară.
Iată ce n-ar trebui să-ți lipsească din bucătărie:
Cuptorul cu microunde
Considerat unul dintre cele mai utile obiecte din bucătărie, cuptorul cu microunde chiar are rolul de ușura numeroase activități în bucătărie. În funcție de modelul ales, acestea au diverse funcții. Vei putea încălzi mâncarea, dezgheța alimentele congelate, prepara rapid popcorn sau chiar găti anumite produse. Cuptoarele cu microunde Miele vin cu comenzi cu senzori, funcție cu grill și pot fi de sine stătătoare sau incorporabile. Alege întotdeauna unul de calitate, potrivit nevoilor tale.
Un multicooker
Un multicooker îmbină cu succes mai multe funcții, astfel încât să poți găti diverse preparate, de la feluri principale și până la deserturi. Vei găsi funcție de grătar, friteuză sau chiar gătit cu aburi. Marele avantaj al acestui accesoriu de bucătărie este că gătește fără să fie nevoie să adaugi ulei în exces, astfel că vei obține cele mai sănătoase feluri de mâncare.
Un blender
Un smoothie cu fructele sau legumele preferate, la care să adaugi câteva migdale crude, caju, apă sau lapte? Sună excelent pentru orice mic dejun. Pentru asta vei avea nevoie de un blender. Aparatul va veni însoțit cu o broșură cu cele mai populare rețete de băuturi. În plus, ai posibilitatea să încerci orice combinații îți sunt pe plac. Îl poți folosi și pentru a prepara supe cremă, piureuri de legume, poți face aluat de clătite sau alte compoziții care necesită mărunțire.
Un mixer cu bol inclus
Un mixer manual îți este util pentru prepararea blaturilor, a cremelor, a maionezei sau a diferitelor sosuri. Însă unul cu bol inclus, care vine la pachet cu un suport, va transforma aceasta activitate în una foarte simplă. De asemenea, vei primi și diverse alte accesorii, ca telul pentru a bate ouăle sau paletele menite să amestece rapid și eficient aluatul de pâine, prăjituri sau cozonac.
Cântarul electronic
În orice bucătărie trebuie să existe un cântar electronic de masă, cu ajutorul căruia să poți să măsori fiecare ingredient pe care urmează să-l adaugi la o rețetă. Preparatele ies perfecte atunci când sunt respectate cu precizie cantitățile, așa încât acest accesoriu devine de nelipsit chiar și pentru cele mai experimentate gospodine. Sigur că poți adăuga totul din ochi, însă atunci când îți dorești să încerci o rețetă nouă, un cântar îți va fi de mare folos.
Aparatul de cafea
Iubitorii de cafea n-au cum să nu adauge în bucătărie un aparat de cafea sau o cafetieră. Acest accesoriu îți va oferi doza de energie la începutul fiecărei zile, atunci când alături de micul dejun, te vei desfăta cu o ceașcă din licoarea magică. În funcție de preferințele tale, poți alege un espressor automat, care să macine cafeaua și să spumeze laptele.
Timpul petrecut în bucătărie nu trebuie să fie un chin pentru nicio persoană. Apelează la accesoriile menite să-ți ușureze viața, fie că gătești feluri principale, deserturi, un mic dejun rapid sau îți prepari cafeaua în fiecare dimineață. Pune preț întotdeauna pe calitatea lor și ține cont de faptul că investițiile în astfel de produse sunt pe termen lung. Nu-ți vei cumpăra în fiecare zi un cuptor cu microunde, așa că alege unul care să se potrivească nevoilor tale și care, totodată, să se încadreze în bugetul pe care-l ai la dispoziție.