Ce este de făcut în cazul neexecutării unor obligații contractuale? Avocat Roxana Pop ne explică!

În cazul în care din contractul semnat între două părți – sau mai multe – anumite obligații prevăzute nu au fost onorate, contractul ajunge la reziliere. Despre ce este de făcut în aceste cazuri aflăm de la avocat Roxana Pop.

O astfel de situație poate fi motiv să ajungeți la un avocat de drept civil Cluj cum este Roxana Pop. Rezilierea poate fi invocată în cazul neexecutării unor obligații, când culpa este a uneia dintre părțile implicate.

Pentru că, de cele mai multe ori, astfel de situații implică și resurse financiare, de genul plata în avans a unor servicii, dar acestea ajung să nu mai fie prestate – iată ce spune avocat Roxana Pop despre această speță.

Ce presupune, mai exact, neexecutarea obligațiilor prevăzute într-un contract?

Contractele prevăd termenii și condițiile, deci obligațiile și îndatoririle părților implicate, semnatare. Dacă a existat o înțelegere verbală, dar neinclusă în contract, nu pot fi cerute pretenții pentru acestea. Țineți cont și de termenii sub care se impune executarea unor obligații. Sunt cazuri de forță majoră, sub incidența cărora unele obligații se suspendă. Caz asemănător am avut în perioada pandemică, când în țară a fost declarată perioada stării de urgență.

Rezilierea unui contract poate presupune și restituirea unui avans achitat?

Rezilierea sau chiar și rezoluțiunea duc la desființarea efectivă a unui contract. În cazul rezoluțiunii ca efecte produse este inclusă și restituirea prestațiilor de fiecare parte implicată. Nu același lucru se întâmplă în cazul rezilierii. Însă chiar și așa, pot fi cerute daune ca modalitate de recuperare a prejudiciului prin nerespectarea obligațiilor de către debitor.

Un creditor poate cere ca opțiune mai multe remedii pentru recuperarea unor sume de bani. Are dreptul de a solicita executarea în natură, iar dacă oferta este refuzată, creditorul poate cere executarea silită sau alte mijloace legale de a-și realiza dreptul, după cum spune spune și avocat Roxana Pop.

Conform Noului Cod Civil, așa cum este prevăzut și în articolul 1552 rezoluțiunea sau rezilierea unui contract trebuie realizate în termenul de prescripție, așa cum este el menționat în legea actuală. Totodată trebuie specificat despre rezoluțiune că poate fi și parțială, nu doar totală, în cazurile în care executarea este divizabilă, după cum subliniază și avocat Roxana Pop. În schimb, în cazul rezilierii, aceasta poate fi doar totală.

Cum poate fi realizată o reziliere sau rezoluțiune

Dacă vă interesează să inițiați o astfel de procedură, fie că este rezoluțiune sau reziliere, aceasta se va realiza unilateral, notificând în scris debitorul, dacă:

  • Părțile implicate au ajuns la această convenție.
  • Debitorul are drept de întârziere.
  • Nu a fost executată obligația în termenul stabilit de punere în întârziere.

Astfel de situații pot aduce și complicații, când în necunoștință de cauză, nu știți cum să acționați și poate lăsați prea mult timp să treacă până când luați atitudine. Contactați un avocat care a avut astfel de spețe, iar Roxana Pop își arată disponibilitatea de a prelua cazuri de acest gen și nu numai. Detalii găsiți și în pagina oficială, roxanapop-law.ro.

Contact: av.pop.roxana@gmail.com