Dezvoltarea armonioasă a copilului rezultă o viață frumoasă a acestuia. Apelați la Centru PsihArt

Orice persoană, odată ce devine părinte începe să vadă altfel viața, vede că problemele care îl îngrijorau până atunci se schimbă și prioritatea devine copilul. Asta pentru că încă din prima clipă în care o mamă sau un tată își ține copilul în brațe simte o iubire așa cum nu a mai simțit niciodată. Din acel moment părinții încearcă să le ofere copiilor tot ce este mai bun, tot ce au nevoie și ce își doresc.

 

Educația joacă un rol foarte important în ceea ce privește viitorul copilului pentru că va ști astfel să se descurce în diverse situații, cei 7 ani de acasă îl vor ajuta să socializeze cu fiecare om exact așa cum trebuie și multe dintre lucrurile pe care le învață vor fi lucruri ghidate de părinți. Uneori însă problemele sunt inevitabile și este nevoie de ajutor de specialitate pe care îl puteți găsi la Centrul PsihArt.

 

Discuțiile cu un psihoterapeut pot fi pasul spre o viață mai bună

 

Atât adulții cât și copiii se pot întâlni la un moment dat în viață cu probleme pe care nu le pot depăși. Acestea le pot afecta calitatea vieții și starea constantă de stres sau supărare nu permite evoluția personală, ci chiar duce la regresie sau stagnare. Astfel că uneori o discuție cu un psihoterapeut Bucuresti poate fi inevitabilă. Astfel de persoane specializate puteți întâlni și la Centrul PsihArt.

 

Veți descoperi aici diverse tipuri de terapii și consilieri atât pentru adulți cât și pentru părinți și copii. Puteți face pasul spre o viață mai bună, mai liniștită dacă veți apela la ajutorul unor psihoterapeuți de la Centrul PsihArt. Părinți pot fi îndrumați cu privire la gestionarea emoțiilor copilului în cazul în care acesta trece prin perioade mai dificile pentru el.

 

În ceea ce privește serviciile pentru adulți, puteți apela la serviciile disponibile la Centrul PsihArt în cazul în care nu puteți depăși anumite stări sau momente neplăcute din viață. Chiar și în cazul în care depresia, anxietatea, traumele psihice sau chiar atacurile de panică își fac apariția în viața voastră, trebuie să le puteți depăși cu ajutorul unor profesioniști.

 

 

Copiii adoră tehnicile terapeutice – fac terapie prin distracție

 

Un copil care suferă din diverse motive sau care întâmpină anumite probleme trebuie să prindă curaj în propria sa persoană. În niciun caz nu este indicat să îi expuneți clar faptul că are o problemă, în special dacă are o vârstă destul de mică, pentru că astfel se va inhiba și mai mult.

 

Apelați la echipa de la Centrul PsihArt pentru că specialiștii vă pot ajuta atât pe voi cât și pe copil. Preferate în cazul copiilor sunt în general tehnicile terapeutice specifice lor precum artterapia, meloterapia, dramaterapia si dansterapia.

 

Prin activități pe care aceștia le fac în mod normal, firesc copiii pot depăși diverse traume sau probleme cu care se confruntă. Fiecare caz în parte este diferit și puteți contacta echipa pentru a descoperi care sunt pașii recomandați pe care ar trebuie să îi faceți și ce decizii trebuie să luați.

 

Descoperiți pe site mai multe informații despre fiecare serviciu și tip de terapie în parte.

 

Contact:

0729 787 324

office@psihart.ro.