Tips & tricks pentru un somn mai odihnitor

Ne place să dormim. Hai să o recunoaștem – somnul e printre momentele noastre de biniște, și în cele mai multe dintre zile de-abia așteptăm să ajungem acasă de la job și să ne cufundăm în pilota răcoroasă. Și totuși, dacă ne place atât de mult să dormim, de ce ne trezim adesea extrem de ne-odihniți? 

„M-am trezit mai obosit decât atunci când m-am culcat” – cu siguranță ți-ai spus și tu asta cel puțin o dată. Ei bine, dacă îți dorești un somn mai odihnitor, îți venim în ajutor cu o serie de sfaturi pe care le poți pune în aplicare chiar în seara aceasta. 

Creează mediul potrivit

„Eu pot să dorm oriunde” – obișnuim să auzim asta des. Și…da, într-adevăr, sunt oameni care pot dormi în gălăgie, cu zgomotul aspiratorului pe fundal, cu lumina aprinsă și așa mai departe. Însă dorm doar fizic, nu și mental. Adică, al lor creier este în continuă funcționare, nu se oprește niciodată. 

De aceea, e nevoie să îți creezi mediul potrivit: când te cufunzi în îmbrățișarea unei perne din puf, în camera ta trebuie să fie liniște, întuneric și răcoare. Draperiile trase, iar zgomotul auzit trebuie să fie cel mult alb, de fundal, însă nicidecum sunetul televizorului (vom vorbi și despre asta în cele ce urmează). 

Fă-ți o rutină 

Ca să dormi bine, ai nevoie de o rutină și un program. Altfel, pur și simplu, e imposibil. Asta pentru că trebuie să ne învățăm creierul și corpul că urmează să ne culcăm, și astfel ne vom ajuta organismul să se dea pe modul „off”. 

Aceste rutine trebuie să fie cât mai precise și trebuie să le respectăm oriunde și oricând – da, chiar și în weekend sau vacanță. De fapt, aceasta e și ideea: să te ții de program oricând, indiferent de spațiu și timp. Închide televizorul și telefonul cu cel puțin 30 de minute înainte de culcare, nu mai consuma cafea, fă câteva minute de stretching sau meditație. Trage draperiile și bagă-te în pat. Și…noapte bună! 

Iar acest program trebuie respectat și la trezire: ca să fii odihnit, este extrem de important să te culci mereu la aceeași oră și asta e valabil și pentru trezit. Dacă tu în cursul săptămânii te culci la ora 22 și te trezești la 6, iar în weekend te culci la 02 și te trezești la amiază, e evident că organismul tău va fi foarte confuz. Și tu – nu vei fi odihnit. 

Investește 

Dormitorul tău trebuie privit ca pe o investiție: în relaxarea, odihna și starea ta de bine. Și, de ce nu, ca pe o investiție în energia pe care o vei avea în următoarea zi. 

De aceea, trebuie să te asiguri că investești în materiale și obiecte de calitate: calitatea unei saltele pat bune te va ajuta să te trezești odihnit și fără dureri de spate. Sună bine, nu? La fel de importante sunt și pernele, patul propriu-zis, dar chiar și lenjeria de pat pe care alegi să o cumperi. 

Alte obiceiuri bune pe care să le deprinzi 

Când vine vorba de somn, există o serie de obiceiuri sănătoase pe care le poți deprinde ca să ai parte de odihna pe care o meriți. Iată la ce ne referim: 

  • nu mai consuma cafea cu 6 ore înainte de culcare
  • nu mai mânca nimic cu 3 ore înainte de culcare
  • încearcă să eviți telefonul, laptopul și televizorul cu o oră înainte de culcare; și când te trezești, repetă procesul, adică stai departe de telefon pentru o oră