F64 aniversează 20 de ani: de la fotografie pe film la smartphone-uri, drone și dispozitive VR

București, octombrie 2021, F64, partenerul de încredere al iubitorilor de fotografie și videografie, împlinește luna aceasta 20 de ani de activitate pe piața locală. 

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, industria fotografică a luat amploare, de asemenea cea videografică, iar magia imaginii digitale captează atenția tuturor. Astfel, fotografia și videografia încep să facă parte din stilul de viață de zi cu zi al oamenilor din întreaga lume, fie că este vorba de pasiune, plăcere, sau o carieră în domeniu și artă. 

De două decenii, din iubire pentru exprimare vizuală, F64 a reușit să aducă laolaltă o comunitate puternică, crescută pe încredere și respect, dar mai ales pe prețuirea acestor arte.

 

F64 Studio – un scurt istoric

Povestea F64  își are debutul la începutul anilor ’90, când Marian Alecsiu deschidea un magazin foto în magazinul Unirea, pentru developare și procesare de fotografii, magazinul de sub scările rulante. Într-o dimineață, unul dintre prietenii şi clienţii magazinului a întrebat dacă un aparat dintre cele expuse este de vânzare, iar răspunsul a fost “de ce nu?”. Și așa a început totul, ulterior, în 2001 a fost fondat F64. Mai jos, avem o parte din momentele cheie din istoricul companiei:

2001 – Se înființează magazinul, cu doar 4 angajați

2002 – Se deschide primul sediu pe strada Mihai Vodă și se lansează primul site

2007 – Încep să se susțină cursuri de fotografie și evenimente gratuite

2008 – Magazinul se mută pe strada Vigilenței

2009 – Se lansează Blogul F64 și pagina de Facebook

2010 – Se deschide Call-Center-ul

2011 – Se inaugurează showroom-ul din Unirii și se lansează Canalul de Youtube

2012 – În showroom-ul F64 apare cafeneaua și încep să se susțină primele cursuri acreditate

2013 – Se înființează F64 – Grupul celor pasionați de fotografie, Blogul F64 câștigă la Webstock, secțiunea Best Corporate Blogs

2014 – Apar o mulțime de servicii: de printing, închiriere, verificarea coletului la livrare, call-center-ul lansează chat-ul, se extinde perioada de retur, mai apare un curs acreditat

2015 – Apar serviciile de consultanță foto la domiciliu și cel de developare și scanare. F64 obține titlurile Best IT & C online shop la Romanian E-commerce Gala Awards și Online shop of the year în cadrul aceleiași gale.

2016 – Se organizează cel mai mare concurs foto, „Misiune Fotografică 0015” (peste 35.000 fotografii de la peste 17.000 participanți). Blogul F64 câștigă din nou la secțiunea Best Corporate Blogs din cadrul Webstock. 

2017 – F64 achiziționează un nou depozit, Blogul F64 câștigă locul II la Webstock, are loc prima ediție Photo Story.

2018 – Se lansează o nouă platformă web, se ating 50.000 membri pe Grupul F64, 22.000 de subscriberi pe Youtube, iar la Webstock F64 câștigă titlul de Best Specialized Youtube Channel. Are loc a 2-a ediție Photo Story.

2020 – F64 lansează serviciul de consultanță video la distanță / prin Whatsapp

2021 – Se lansează Academia F64, o platformă pentru comunitatea de creatori de conținut unde aceștia se pot înscrie la cursuri online și offline și pot afla informații despre evenimentele relevante.

2021 –  F64 inaugurează la început de aprilie noul F64 Experience Store, amplasat tot pe Bd. Unirii, la nr. 64.

“Afacerea F64 este un business care a luat naștere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorința de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. În toți acești ani, ne-am dorit ca fotografia și videografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci și pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate.”, a declarat Marian Alecsiu, fondator F64.

Cum sărbătorește F64 20 de ani: donarea aniversării, un maraton de evenimente online pentru fotografi și videografi, plus reduceri pentru clienţi

Cu ocazia împlinirii celor două decenii, F64 a hotărât să își doneze ziua de naștere!  Au creat mesaje simpatice pe care le regăsiți în colecția aniversară – tricouri, agende și căni care să însoțească momentele voastre creative. Toate fondurile strânse din vânzarea lor vor ajunge la Asociația Taxiul cu bomboane, ONG dedicat copiilor.

Mai mult, de luni până joi, între 11 și 14 octombrie 2021, F64 îi invită pe cei pasionați de exprimarea vizuală la o nouă ediție Photo  Story -o conferintă online, eveniment în cadrul căruia vor avea ocazia să-i cunoască și să povestească despre fotografie, print și videografie cu: Marian Sterea, Ionuț Trandafir (ambasadori Sony), Sorin Onișor și Cristian Vasile (ambasadori Canon). Accesul este posibil doar în baza înscrierii prealabile.

Însă cel mai important de știut este faptul că Photo Story va culmina cu lansarea Black Friday Pro 2021, probabil cel mai așteptat eveniment al anului pentru cei pasionați de exprimare prin imagine.

Photo Story este un concept complex, care îmbină informația cu practica, noutățile cu experiența, dorința de inedit cu tehnicile clasice. Conferința s-a adresat iubitorilor de imagine încă din 2017, de la prima ediție,  și aduce în prim-plan o serie de subiecte actuale, dezbătute de unii dintre cei mai apreciați specialiști din domeniu.

În plus, cu ocazia aniversării celor 20 ani de F64, toți pasionații de imagine vor avea acces la reduceri de 20% la 20 de produse, pe întreaga perioadă a campaniei.

Dacă au drum prin București, cei interesați sunt așteptați și în noul experience center, lansat în această primăvară, care expune peste 1500 de produse și peste 50 de branduri de top, o parte dintre acestea având insule și vitrine dedicate, unde vei putea vedea și testa produsele care te interesează. 

Portofoliul F64 s-a lărgit de ceva timp și cu produse din gama home & entertainment (purificatoare de aer, lămpi UV, aspiratoare, espressoare și cafetiere, aparate și mașini pentru gătit, blendere etc.), astfel ca vei găsi în magazin și branduri precum Dyson, Philips, Cecotec, Heinner, Anker. 

 

Despre F64

F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 138 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.

CategoriiIT