Ca părinte, tu ești primul și cel mai important profesor al copilului tău. Elevii care beneficiază de implicarea familiei se descurcă mai bine la școală. Susținerea părinților este chiar mai importantă decât situația financiară a familiei atunci când vine vorba de rezultatele la școală. Există numeroase moduri în care te poți implica alături de copilul atunci când învață sau își face temele acasă de-a lungul anului școlar. Mai jos vei găsi câteva idei care te pot ajuta în acest sens.
Întâlnește-te cu învățătorul sau dirigintele copilului tău
De îndată ce începe anul școlar, fă-ți timp pentru a te întâlni cu învățătorul sau dirigintele copilului tău și comunică-i faptul că vrei să îl ajuți să învețe. Îi poți lăsa și numărul tău de telefon ca să te poată contacta în cazul în care apar probleme la școală.
Participă la ședințele cu părinții
Ședințele cu părinții sunt o ocazie grozavă de a afla cum se descurcă la școală copilul tău, atât din punctul de vedere al purtării, cât și al rezultatelor, direct de la profesorii sau de la învățătorul său. De asemenea, aici poți face cunoștință cu părinții colegilor săi și puteți împărtăși informații și sfaturi despre cum vă mențineți copiii motivați să învețe.
Asigură-te că își face temele
Vorbește-i copilului tău despre importanța educației și explică-i că, oricât de mult și-ar dori să se joace sau să se uite la desene animate, temele trebuie făcute în fiecare zi. Îl poți ajuta în acest sens amenajându-i un spațiu de lucru, stabilind un orar regulat pentru realizarea temelor și îndepărtând lucrurile care-l pot distrage, cum sunt televizorul sau telefonul.
Ajută-l la teme
Ajută-ți copilul să își facă temele sau găsește pe cineva care o poate face. Uneori, profesorii sau învățătorii pot ține ore de pregătire pentru testările de final de ciclu școlar. Interesează-te dacă există și în clasa copilului tău și motivează-l să participe. De asemenea, mai poți opta pentru meditații la materiile la care acesta se descurcă mai greu, fie că e vorba de un profesor, de un elev dintr-o clasă mai mare sau de un student care oferă lecții pentru specializarea pe care a terminat-o.
Ajută-ți copilul să se pregătească pentru teste
Testele joacă un rol important în media generală a copilului tău. Pe lângă cele pe care acesta le dă la școală, îl poți ajuta să își îmbunătățească performanța oferindu-i online teste școlare la materiile de bază pe care să i le evaluezi chiar tu. Astfel va putea să își depășească emoțiile și să performeze mai bine atunci când vine vorba de testele care chiar contează pentru nota finală.
Demostrează o atitudine pozitivă față de educație
Ceea ce facem și punem în viața de zi cu zi poate ajuta la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de școală și îți poate ajuta copilul să-și construiască încrederea în sine în ce privește capacitatea de a învăța. Arată-i că valorifici educația și că este utilă în viața de zi cu zi, astfel încât copilul să îi înțeleagă necesitatea și să fie motivat să își dezvolte cunoștințele.
Deschide-te față de copilul tău
Comunică deschis cu copilul tău astfel încât acesta să știe că se poate îndrepta către tine atunci când întâmpină probleme la școală, dacă ia o notă mică și este demotivat, sau dacă simte că rămâne în urmă. Cultivă-i încrederea și nu îl sancționa atunci când se întâmplă să performeze mai prost la școală, pentru că astfel e posibil ca pe viitor să nu îți mai dezvăluie momentele în care are nevoie de ajutor.
Fii informat în legătură cu educația copilului tău și oferă-i susținerea ta ori de câte ori are nevoie. Acești ani de școală se vor termina mai repede decât îți dai seama și sunt foarte importanți pentru dezvoltarea armonioasă a copilului tău, așa că fă în așa fel încât acesta să aibă toate condițiile de care are nevoie pentru învățare, alături de implicarea ta.