Costurile cu întreținerea unei case pot fi destul de mari în timp, mai ales dacă optimizarea locuinței nu este făcută. Chiar dacă vorbim despre locuințe realizate deja sau de unele în curs de construire, există câteva soluții care, o dată adoptate, te pot ajuta să scazi din costurile aferente întreținerii.
Construiește folosind materiale eficiente
Dacă vrei să construiești durabil și prin acest lucru să scazi și costurile de întreținere ale casei, atunci ar trebui să îți îndrepți atenția către modelele moderne de construire. Folosirea elementelor metalice este în prezent una dintre cele mai bune soluții de construire, deoarece construcțiile metalice aduc avantaje foarte importante, precum rezistența la șocuri mecanice și rapiditatea execuției. Poți folosi pentru a construi profile metalice pentru constructii de la MatHaus, iar în acest fel vei avea garanția de beneficia de construcții stabile și sigure pentru o perioadă cât mai mare de timp. Profilele metalice pot fi folosite pentru un număr mare de aplicații, de la stâlpi pentru garduri la schele metalice, suporturi sau chiar elemente de rezistență sau de mobilier.
Izolează casa cu materiale durabile
Este important să ai în vedere izolarea locuinței deoarece acest lucru va lucra pe două planuri. Pe de o parte acest lucru te va ajuta sa te bucuri de confort termic, dar avantajul semnificativ pe termen lung va fi acela că locuința ta va deveni eficientă din punct de vedere energetic și economică în ceea ce privește costurile de întreținere.
Poți izola locuința folosind vata bazaltică, vată de sticlă, spumă poliuretanică sau polistiren, iar oricare dintre aceste produse te vor ajuta să crești eficiența energetică a clădirii, astfel încât și costurile să fie mai restrânse. Va trebui să ai în vedere realizarea unui audit energetic care să îți ofere detaliile de realizare și dispunere a materialelor de izolare astfel încât întreaga construcție să fie protejată de pierderile de căldură.
Montează o centrală termică
Atunci când încălzirea se face prin sistemul centralizat, de cele mai multe ori beneficiarii plătesc și pierderile înregistrate, indiferent de natura lor. Pentru a evita aceste cheltuieli inutile este recomandat să îți instalezi o centrală termică pe gaz sau lemne care să te ajute atât în ceea ce privește încălzirea, cât și în ceea ce privește prepararea apei calde. Centrala termică te ajută să economisești pentru că îți oferă posibilitatea de a consuma mai puțin, iar pe termen lung acest lucru înseamnă și cheltuieli mai mici. În plus, centrala termică este un produs durabil și eficient, drept pentru care reprezintă o investiție unitară, cu o amortizare rapidă în timp.
Schimbă tâmplăria casei
Tâmplăria casei este cea responsabilă de etanșarea locuinței în zona golurilor pentru ferestre. Tâmplăria modernă este complet etanșă și foarte bună din punct de vedere calitativ și îți oferă posibilitatea de a te bucura de un mediu confortabil la interior, din punct de vedere al temperaturilor.
Tâmplăria, împreună cu foile de geam reprezintă cel mai bun sistem de închidere pentru zona ferestrelor, iar din acest motiv chiar și specialiștii în construcții ne recomandă să implementăm schimbarea tâmplăriei vechi cu tâmplărie termopan, mult mai eficientă decât tâmplăria din lemn.
Instalează un sistem de încălzire în pardoseală
Aceste sisteme moderne de încălzire folosesc o rețea de țevi, montate sub pardoseala efectivă, prin care trece agentul termic. În unele cazuri sistemul poate fi electric, însă acesta va avea și costuri destul de ridicate la nivel de investiție. Sistemele pe bază de țevi cu apă circulantă încălzită sunt în acest moment o soluție eficientă de încălzire, dar și una economică.
Scăderea costurilor de întreținere a locuinței reprezintă o prioritate deoarece fiecare dintre noi își dorește să locuiască într-o casă primitoare și confortabilă, fără grija pierderilor și a costurilor.