Pe buza unei pandemii care ne însoțește de mai bine de un an, focusul brandurilor se îndreaptă înspre uman, tangibil și real mai ales acum, într-o eră a digitalizării continue. Dochița Zenoveiov, brand innovator la o agentie de branding vorbește despre tendințele în branding din 2021, anul în care umanitatea trebuie să primeze tehnologia.
Fundamentarea brandurilor pe comunități solide
În era digitalizării și tehnologiei, conectarea cu ceilalți este mai facilă ca niciodată; ne grupăm în funcție de interese, pasiuni, nișe; consolidăm comunități care duc la formarea brandurilor. Branduri precum Glossier, un gigant în industria de beauty, au luat naștere datorită interacțiunii dintre oameni.
Odată cu apariția brandului, ideea de comunitate devine chiar mai pregnantă de atât: oamenii împărtășesc aceleași idealuri și se bucură de aceleași viziuni, pe care le dau mai departe. Rezultatul? Potrivit studiilor Universității din Michigan, o comunitate consolidată în jurul brandului crește cu 20% vânzările și amplifică autenticitatea brandului, clasificându-l ca unul demn de încredere.
2021, anul experiențelor imersive
Când vorbim de identitate vizuala pentru brand-uri în 2021, branding-ul trece dincolo de cum arată business-ul – oamenii vor mai mult: vor o călătorie, o experiență. În umbra celei mai îndelungate perioade de izolare la domiciliu, comenzile online au crescut mai mult ca niciodată: felul în care arată pachetul pe care îl primești poate decide dacă vei mai apela sau nu la serviciile retailer-ului. Încă de la ambalajul exterior și până la materialele de protecție din interior și detaliile de finețe, unboxing-ul a devenit, în 2021, o experiență care captivează – branding-ul trece dincolo de cum arată, gravitând înspre cum se simte un produs și în ce stare de spirit îl ancorează pe client.
Autenticitate, sustenabilitate, umanitate
Pandemia ne-a înrădăcinat nevoia de a avea parte de produse și experiențe autentice – căutăm experiențele care să ne linistească, să ne ancoreze în evoluție sigură, să ne oferă simțul apartenenței. 2021 e anul simplității la nivel vizual, iar mai puțin înseamnă mai mult. Asaltați de haos din toate direcțiile, căutăm brandurile care sunt întruchiparea lucrului simplu, clar [dar nu simplist sau insuficient].
2021 a tras un semnal de alarmă și asupra problemelor de mediu, ceea ce face că sustenabilitatea devine o tendință majoră, mai ales pentru că din ce în ce mai mulți consumatori se declară interesați de felul în care tratăm Planeta. Un raport realizat de Landor – lider mondial în ce privește designul de brand – arată că tendința principală în 2021 este optimism realist, ancorarea în mesaje optimiste, dar nu exagerate, fără a pune accentul pe lucrurile negative. La fel de relevantă este și extinderea publicului-țintă dincolo de consumatorul care are un apetit ridicat pentru sustenabilitate.
Accentul cade pe oameni și umanitate, pe cine se află în spatele brandului – consumatorii își doresc să pătrundă în bucătăriile interne ale brandurilor și să îi cunoască pe cei din culise; nu e suficient ca produsul finit să fie impecabil, pentru că trebuie ca cel care l-a realizat să iasă în față – behind the scenes capătă un nou sens în 2021, pentru că ne oferă lucrul de care avem cea mai mare nevoie: apropiere de oameni, fie ea virtuală sau nu. În Sprout Social Index, consumatorii au fost întrebați ce își doresc de la branduri, iar răspunsul principal a fost, în procent de 86%, sinceritatea – sinceritatea îi face pe oameni să rezoneze cu brandul. Umanizarea brandului îi ajută pe oameni să aibă încredere, atribut crucial în umbra pandemiei.
Purpose-driven și centrat pe oameni
Branding-ul lui 2021 se bazează pe de ce-ul fiecărei companii, înspre a crea o experiență transparentă, simplă, umană, desăvârșită. Centrarea pe oameni e acum mai relevantă ca niciodată, brandurile alegând chiar să își implice clienții în dezvoltarea noilor produse. Într-un studiu realizat de Bulbshare, statisticile arată că 77% dintre consumatori preferă brandurile care interacționează și colaborează cu ei, pentru că asta îi lasă să pătrundă în culise.
Mai mult de atât, această abordare întărește autenticitatea brandului și doza de încredere pe care consumatorul o poate oferi. Un exemplu concret de brand care își implică consumatorii în dezvoltarea produselor este LEGO; consumatorii sunt provocați să facă un design propriu al unui joc de LEGO, iar premiul final constă în transformarea ideii într-un set LEGO real, care va fi lansat pe piață. Brandurile customer-driven îi ajută pe consumatori să se simtă parte din procesul creativ, astfel că ei nu mai obțin doar un produs, ci o experiență reală.
Branding-ul în umbra digitalizării continue mută focusul către oameni, devenind o mișcare în doi pași: pe de-o parte, intenționalitatea de a consolida nu doar un produs, ci o experiență deplină și, pe de cealaltă parte, intenția de a crea comunități care să dureze în timp și de a facilita legăturile dintre consumatori și oamenii din spatele brandului.