Anul precedent a reconfigurat felul în care trăim, trasând totodată noi coordonate pentru spațiile noastre; traversând cea mai lungă perioadă de izolare la domiciliu din istorie, cerințele pe care le avem de la spațiul pe care îl locuim s-au schimbat: vânăm armonia creatoare și siguranța care conduce către fascinație. COVID-19 accentuează două trenduri în design interior: casa ca spațiu de lucru și focusul spre sănătate, siguranță și stare de bine. Despre interioarele de lux ca mecanism de apărare într-o lume incertă povestesc Octav Roman și Natalia Berezovskaia, designeri ai studioului de arhitectură Creativ Interior.
Focus pe spațiu care umple
Dacă în trecut accentul cădea cu precădere pe less is more, în context pandemic trendurile gravitează către more is more. Mai multă culoare, mai multă textură, formă, mai mult decor, care să se cristalizeze într-un spațiu care umple de încărcătură emoțională.
Minimalismul nu mai face parte dintre trendurile unui interior de lux în 2021 – vrem spații care să spună povești și care să ne distragă atenția de la lumea exterioară. Într-un interior minimalist, alb, simplist, le dai voie gândurilor la joacă, iar în contextul pandemiei, overthinking-ul nu generează confort. Spațiul devine centrul stării de bine, indiferent dacă e vorba de locuințe, spații HoReCa sau birouri.
Focusul cade și pe idei de amenajare gradina sau curte, pentru că spațiul se extinde în 2021 către exterior – avem, mai mult ca niciodată, nevoie de aer, așa că balconul, curtea sau grădina devin centre de interes în spațiile noastre. Trendul lui 2021 e maximalismul – spații exuberante, de lux, încărcate în culoare și semnificație, care să genereze povești și stare de bine, dar care să nu lase loc de interpretat – niciun petic de goliciune, totul către echilibru care se transformă în fascinație.
Unicitatea, punctul focal al interioarelor de lux personalizate
Fie că vorbim de locuințe, spații HoReCa sau birouri, unicitatea e punctul focal al încăperilor personalizate; implementarea unui proiect de design interior nu e doar despre rezultatul final, ci despre procesul în sine. În aceeași măsură, designul interior nu e doar despre felul în care arată spațiul, ci și despre cum se simte spațiul și cum îi face pe cei din jur să se simtă. Și indiferent dacă ești acasă sau la birou, vrei să te simți cu adevărat bine.
Unicitatea generează sentimentul de apartenență într-un spațiu de lux – iar ancorat într-un design interior fascinant, reușești să depășești obstacolele ce pot surveni din exterior. Reușești să treci peste pandemie. Un spațiu high-end este un spațiu în care simți că aparții, că ești protejat, că ești în siguranță. Iar siguranța e una dintre coordonatele principale într-un anotimp pandemic.
„Cred că orice proiect este unic, așa cum orice client are particularitățile sale, jobul meu este acela de a-l identifica și de a-i oferi cea mai bună experiență printr-un design unicat, creativ. Ascultă, crează, implementează, găsește soluții, fii pozitiv, oferă mereu ceea ce spui, fii inspirat.” – Octav Roman, arhitect, fondator al studioului Creativ Interior
Luxul vine îmbrăcat în siguranță
Un interior de lux al anului 2021 e ancorat în siguranță și respirabilitate – ne dorim spații în care să ne simțim în siguranță în context pandemic, așa că trendurile levitează înspre spațiile impecabile, conturate cu ajutorul tehnologiilor smart și prin materiale anti-microbiale, care asigură siguranța spațiului.
Siguranța și sănătatea spațiului nu vin ca două noutăți în design interior; de exemplu, înainte de epidemia de holeră, existau doar modele de bai luxuriante, încărcate în culori și obiecte de decor. După aceasta, băile și bucătăriile au devenit cu precădere albe, pentru că albul egala un spațiu curat, în care orice pată e vizibilă imediat și poate fi eliminată.
“Contează, mai mult ca oricând, CUM te simți într-un loc: cât e de sigur, cât e de reconfortant, cât e de modern. Are loc o cursă a siguranței și a protecției îmbinate cu esteticul și cu functionalitate. Suntem pe buza unei revoluții estetice în care, spunem noi, more is better. “ – continuă Octav Roman.
Luxul aduce echilibru
Îndeosebi în pandemie, spațiile noastre influențează felul în care ne simțim, în care muncim, felul în care existăm în raport cu noi și cu cei din jur. Acum, mai mult ca oricând, accentul cade pe spații care stimulează simțurile într-un mod pozitiv, spații care generează armonie și relaxare, care să ne ancoreze într-un wellness de care avem nevoie. Natura adusă în casă, organizarea cu sens, materialele și texturile contează mai mult ca oricând, fiind punctul de întâlnire între lux și armonie. Pentru ca spațiul să te facă să te simți la locul tău, toate lucrurile trebuie să fie la locul lor.
„Așa cum fiecare zi pentru mine începe cu o nouă provocare, asta mă face să pun suflet în ceea ce fac și să mă implic cu pasiune în evoluția acestui domeniu prin rândul celor interesați și deschiși către noi orizonturi. De aceea am lansat și un blog personal, cu scopul de a povesti despre domeniul designului de interior din experiență proprie.” – Natalia Berezovskaia, arhitect Creativ Interior.
În 2021, proiectele de design interior sunt despre siguranța și armonia care generează luxul fascinant, ancorat în personalizare deplină. Indiferent dacă vorbim de cafenele, restaurante, locuințe sau birouri, cerințele pe care le avem de la spațiile noastre s-au modificat: avem nevoie de mai mult echilibru, mai multă culoare, mai mult spațiu care să inspire.