Deși cu toții am sperat că odată cu anul trecut vom lăsa în urmă și problemele legate de pandemie, nici 2021 nu se arată foarte promițător, iar revenirea la viața normală se lasă așteptată. Într-o perioadă în care multe firme s-au închis, iar altele se luptă să supraviețuiască, nu s-ar putea spune că este momentul cel mai prielnic să începi o afacere, însă există câteva business-uri care s-au dovedit profitabile. Dacă vrei să începi o astfel de afacere, îți oferim câteva idei cu care nu vei da greș.
Producție de dulceață și conserve bio
Produsele bio sunt la mare căutare încă dinainte de pandemie, iar cererea a crescut și mai mult în ultima perioadă. Ai nevoie de un spațiu în care să amenajezi hala de producție, utilaje, precum și toate autorizațiile necesare. Materia primă o poți achiziționa direct de la producători, iar borcane, capace și alte recipiente poți să comanzi de pe depozituldeambalaje.ro. Cel mai simplu este să îți vinzi produsele online, așa că o să ai nevoie de un site și de pagini pe rețelele de socializare, unde să te poți promova.
Măști textile personalizate
Masca de protecție a devenit un accesoriu indispensabil, fără de care nu mai poți ieși pe stradă, iar pentru unii reprezintă deja un accesoriu fashion. Cei care aleg să nu poarte măști convenționale caută modele personalizate, cu un design deosebit, sau care să se asorteze cu garderoba. Sunt foarte mulți în această categorie, așa că un mic atelier de producție pentru astfel de măști se poate dovedi o afacere profitabilă în această perioadă. Cu multă imaginație și o investiție minimă, poți pune afacerea pe picioare, iar cu ajutorul internetului îți poți vinde produsele oriunde în țară și chiar în afară.
Web design
În contextul crizei provocate de pandemie, multe activități s-au mutat în online, iar astfel un site bine pus la punct a devenit o necesitate pentru multe firme și companii. Dacă te pricepi la web design, nu te poți plânge că nu ai de lucru în această perioadă, și chiar își poți demara propria afacere în acest domeniu. Realizarea și administrarea de site-uri a fost întotdeauna un job bine plătit, iar marele avantaj este acela că poți avea clienți din toate colțurile lumii.
Hotel pentru animale
Este o afacere perfectă pentru cei care iubesc animalele, pentru că astfel au ocazia de a îmbina utilul cu plăcutul. Există numeroase situații când familiile care dețin animale de companie sunt nevoite să despartă pentru câteva zile de prietenii lor necuvântători. Fie că pleacă în concediu, fie că apar situații neprevăzute, au nevoie de cineva care să aibă grijă de animalul lor de companie cât timp lipsesc, iar hotelurile pentru animale sunt cea mai bună variantă. Ai nevoie de un spațiu și o investiție inițială în accesorii care să asigure confortul „clienților”, cărora va trebui să le aloci majoritatea timpului pe care îl ai la dispoziție.
Cursuri on-line
Dacă ai o calificare într-un domeniu de interes îți poți pune cunoștințele la dispoziția celor care doresc să învețe, prin organizarea unor sesiuni de cursuri on-line. Este o perioadă propice pentru o astfel de afacere, pentru că procesul educațional a fost serios bulversat de numeroasele schimbări în derularea orelor de curs din școli. Mulți elevi au rămas în urmă cu materia, iar școala on-line nu îi ajută foarte mult, astfel că părinții sunt dispuși să plătească pentru pregătirea extrașcolară a copiilor lor. În plus, există oameni care au rămas fără job-uri în pandemie și sunt interesați să urmeze astfel de cursuri în vederea reconversiei profesionale.
Așadar, ai la îndemână suficiente soluții dacă vrei să te lansezi într-o afacere în acest an, care se anunță cel puțin la fel de dificil ca precedentul