Un trend de actualitate în acest sezon include folosirea articolelor vestimentare în carouri, în combinații inedite. Chiar dacă nu par a fi modele clasice, hainele în carouri sunt ușor de purtat și asortat în diverse ținute.
Descoperă care sunt cele mai cool combinații stilistice pe care le poți realiza cu ajutorul pieselor vestimentare în carouri și inspiră-te pentru outfiturile de zi cu zi!
Rochie furou și sacou în carouri
O ținută insolită poate fi creată cu ajutorul următoarelor piese vestimentare:
- O rochie furou, în nuanțe calde de roz pudrat, bleu sau verde deschis;
- Un sacou structurat, în carouri;
- O pereche de sneakers cool, care să-ți ofere confortul de care ai nevoie când ai multe lucruri de rezolvat prin oraș.
Acest contrast de stiluri vestimentare te va scoate din anonimat, iar ținuta ta va arăta excelent. Poți asorta sneakerșii de damă în ținute cu rochii și fuste, alături de piese în carouri, la evenimente de zi sau seară, unde nu se impune un cod vestimentar formal.
Fustă creion, maletă și palton în carouri
Cauți un look potrivit pentru birou? Combină o helancă neagră cu o fustă creion în aceeași culoare și un palton în carouri, care să ofere culoare ținutei. Carourile pot fi incluse în orice ținută, de aceea merită să investești într-un palton cu un astfel de model, indiferent dacă alegi culori neutre de bej, crem, negru sau alb sau un palton în culori de roșu, albastru sau mov.
O pereche de botine sau pantofi cu toc îți vor completa cu succes un outfit office, pe care să-l porți la locul de muncă.
Cămașă office și pantaloni în carouri
Pantalonii în carouri sunt prezenți în ținutele de zi cu zi, asortați cu tricouri sau bluze din dantelă. Poți să ieși din zona de confort și să asortezi pantalonii cu o cămașă office, elegantă. Adaugă și un sacou într-o culoare intensă și ești gata de ieșit!
Tricou cu imprimeu și costum în carouri
Vrei să aduci un aer nonconformist unui costum clasic, în carouri? Lasă deoparte cămășile simple și adaugă un tricou cu imprimeu sau cu slogan, care oferă ținutei o notă modernă și de ce nu, elegantă.
Acest ansamblu poate fi purtat atât la job, cât și la o ieșire relaxantă la un restaurant, alături de prieteni.
Rochie în carouri și pantofi eleganți
Carourile inspiră un aer retro ținutelor, însă nu înseamnă că acestea trebuie să fie sobre. Pentru a oferi un plus de modernism ținutei, este recomandat să porți articole vestimentare în carouri, cu croieli inedite.
De pildă, poți alege o rochie largă, în carouri, pe care s-o porți pe deasupra unei cămăși cu croială unică. Pantofii eleganți sau sandalele cu barete reprezintă accesoriile perfecte pentru o ținută feminină, care inspiră mult bun gust.
Carourile sunt la modă, de aceea nu trebuie să te ferești să le alegi pentru a le integra în ținutele purtate zilnic. O sugestie poate fi și folosirea unei cămăși simple, purtate peste un tricou de bumbac, alături de o pereche de jeans. Această combinație casual poate fi pe gustul oricui, chiar dacă nu este pasionat de modă.